Rețeta Tamarei Șchiopu // Supă Minestrone
Minestrone, supa preferată a italienilor, a devenit populară în toată lumea. În această supă pot intra toate legumele posibile, dar sunt câteva ingrediente de bază: fasole, spaghete rupte în bucăţi scurte, tije de ţelină, usturoi.Totul se taie cubuleţe de 1 cm. Este importantă şi ordinea în care se pregătesc ingredientele, iar fiind o supă italiană, uleiul preferat va fi cel de măsline.
Ingrediente pentru 5-6 persoane
Mod de preparare
1.Într-o cratiţă adâncă se încinge uleiul şi se înăbuşă timp de 5 minute cartofii, morcovul şi ţelina.
2.Se adaugă ceapa şi se mai înăbuşă 5 minute.
3.La amestecul înăbuşit se adaugă fasolea fiartă, roşiile conservate, usturoiul şi un litru de apă.
4.Se lasă la foc puternic până dă în clocot, după care se dă focul mai încet şi se fierbe timp de 10 minute.
5.Se adaugă spaghetele, o parte din pătrunjel şi se lasă la foc încet până când spaghetele sunt fierte (10-11 minute).
6.Dacă supa e prea densă, se mai adaugă apă fiartă sau bulion vegetal.
7.Supa se condimentează după gust cu sare şi piper negru, se garnisește cu pătrunjelul rămas şi se serveşte cu pâine proaspătă sau prăjită.
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni