23:30:04 06.05.2024
Stiri

Echipa masculină de ȘAH a R. Moldova, care a obținut un rezultat ISTORIC la Olimpiada Mondială, primită la Parlament. Marele absent a fost președintele Federației de Șah, Igor Dodon, cercetat PENAL pentru îmbogățire ilicită și trădare de patrie

Actualitate 15.08.2022 16:15 Vizualizări1608 Autor: Ziarul National
Echipa masculină de ȘAH a R. Moldova, care a obținut un rezultat ISTORIC la Olimpiada Mondială, primită la Parlament. Marele absent a fost președintele Federației de Șah, Igor Dodon, cercetat PENAL pentru îmbogățire ilicită și trădare de patrie


Echipa masculină de șah a R. Moldova, care s-a clasat pe locurile 4-6 la Olimpiada Mondială, obținând astfel un rezultat istoric și cea mai bună clasare pentru republica noastră, a fost primită la Parlament de spicherul Igor Grosu. Marele absent a fost președintele Federației de Șah a Moldovei, Igor Dodon, cercetat penal inclusiv pentru îmbogățire ilicită și trădare de patrie.

„Băieții mi-au povestit despre experiența trăită în Chennai, India, unde l-au avut ca adversar pe multiplul campion mondial Magnus Carlsen cu care jucătorul nostru, Ivan Schițco, a obținut o remiză onorabilă. I-am felicitat pe antrenorul Ruslan Soltanici și jucătorii Andrei Macovei, Vladimir Hamițevici, Iulian Baltag, Ivan Schițco și Dragoș Cereș (care nu a fost prezent), le-am urat succes și i-am mulțumit pentru dedicație și bucuria care au adus-o tuturor iubitorilor de șah și nu doar din R. Moldova. Din 188 de echipe care au participat, să te clasezi pe locul 6 este o performanță extraordinară”, a menționat Igor Grosu.

Oficialul a adăugat că săptămâna trecută a fost una „de aur” pentru R. Moldova.

„Cu siguranță am asistat la o săptămână de aur pentru sportul moldovenesc. Canotorul moldovean Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de aur la distanța de 5 000 de metri la Campionatul Mondial de canoe din Halifax, tânărul luptător Cătălin Spînu a devenit campion European la lupte libere, judocanul Mihail Latîșev a câștigat Campionatul Mondial din Ecuador, iar halterofila Alexandrina Ciubotaru - vicecampioană europeană Under 17”, a punctat Grosu.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md