10:00:58 18.05.2024
Stiri

Voronin i-a făcut o DEDICAȚIE omagiatului Dodon. Nu a scăpat nici Usatîi, dar nici Plahotniuc, chiar dacă ultimului nu i-a ROSTIT numele

Politică 18.02.2016 12:28 Vizualizări3155 Autor: Ziarul National
Voronin i-a făcut o DEDICAȚIE omagiatului Dodon. Nu a scăpat nici Usatîi, dar nici Plahotniuc, chiar dacă ultimului nu i-a ROSTIT numele


Comunistul Vladimir Voronin este supărat pe toată clasa politică din R. Moldova și asta pentru că toți vor să devoreze Partidul Comuniștilor. În colimatorul lui Voronin au intrat jurnaliștii, socialiștii, Renato Usatîi și chiar Vlad Plahotniuc. Totuși, comunistul nu a pronunțat numele celui care i-ar fi ademenit pe cei 14 transfugi care i-au părăsit partidul.

„Cei 14 au fost corupți, iar noi vom propune Parlamentului adoptarea unei declarații care să condamne traseismul politic. Poți să vii în Parlament cu 19 mandate (Partidul Democrat - n.r.) și peste puțin timp să ai majoritate constituțională. Ulterior, mai vorbești de lupta cu corupția”, a declarat Voronin astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.

Comunistul a avut o reacție și mai nervoasă când a fost întrebat cum comentează plecarea a 500 de membri de partid la formațiunea lui Igor Dodon. „Voi, jurnaliștii, sunteți cei mai provocatori și cei mai mincinoși. Care 500? Au luat 500 de boschetari de prin corturile lui Dodon și i-au făcut repede foști comuniști. E adevărat că au fost unele plecări, inclusiv ale celor 14, dar când au avut loc ele? Vedem că se întâmplă când vine vorba de alegerile parlamentare sau alegerea președintelui țării. Cei 14 foști comuniști încă nu înțeleg unde au nimerit. Credeți că plecarea a 14 comuniști e mult? Știți câți membri avem noi? Din 18 mii să plece 14 nu e așa mult. Șapte deputați pot fi mai de folos decât 14 sau 21, câți am fost la început”, a încercat Vladimir Voronin să explice.

Voronin vrea să avem o legislație ca în Marea Britanie, iar cei care părăsesc fracțiunea să fie obligați să-și depună mandatul. „Să fi făcut la fel ca cei 14 un parlamentar din Marea Britanie, atunci rămânea fără mandat. Așa mi-a zis Ambasadorul Marii Britanii la Chișinău”, a precizat acesta.

Imediat, Voronin și-a amintit că astăzi fostul său coleg de partid, Igor Dodon, împlinește 41 de ani: „Dodon este ca o tobă, inclusiv după mutră, plină de minciuni. Când am spus eu că vom vota pentru alegerea președintelui? El să nu aiurească și să se gândească la el. Noi știm cine-i el și cât de socialist este. Să-l întrebați pe Dodon ce va face când va veni la guvernare. O să ascultați răspunsul și veți vedea. A visa să fii la guvernare nu este interzis”.

Următorul pe lista liderului PCRM a fost Renato Usatîi, despre care a spus că este „pionul lumii criminale”. „Renato este un personaj întâmplător din toate punctele de vedere. Lui îi este indiferentă Moldova. Când vede careva nori negri, atunci pleacă repede la Moscova. Eu știu din talpă ce interese reprezintă el. Cum să te lași pe mâna unui pion al lumii criminale? El idee nu are ce-i cu el”, a continuat sursa citată.

În alt context, comunistul a punctat că actuala guvernare nu trebuie să umble cu mâna întinsă la autoritățile române, dar nici la FMI. „Componența Guvernului a rămas practic aceeași și din acest motiv nu voi aștepta 100 de zile pentru a veni cu critici. Ei au început a se văicăra și a boci că le trebuie ajutor. Acum așteaptă mană cerească de la România și FMI. S-au dus la București după bani, dar au veni cu condiții. Ei nu trebuie să umble cu cerutul, dar să facă ordine pe interior. Nu trebuie să ne înjosim la nimeni”, a zis Vladimir Voronin.

Comunistul a criticat dur și statul român. „Din grantul de 100 de milioane, au fost date doar 35 de milioane. Acest ajutor a avut și are un scop propagandistic și nimic mai mult”, a conchis acesta.

Deocamdată, cei vizați de Voronin nu au venit cu reacții la jignirile aduse.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
17.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anatomia unui scanda...

13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md