VIDEO // Trăim vremuri SF! Poliția din Dubai se antrenează deja pe motociclete ZBURĂTOARE
Ceea ce vedeam, cu ani în urmă, în filme, devine realitate. Poliția din Dubai a primit deja primul lot de motociclete zburătoare, iar antrenamentele sunt în toi.
Motocicletele, produse de o companie din California, Hoversurf, pot decola și ateriza vertical, ceea ce poate ajuta polițiștii să ajungă în locuri greu accesibile. Au o autonomie de zbor de 40 de minute și vor intra propriu-zis în serviciu din 2020, arată CNN.
Deocamdată sunt școlite două echipaje, dar urmează să intre la instructaj și altele. Compania producătoare a transmis că poate furniza pentru moment 30-40 de motociclete, dar poliția din Dubai are, pentru moment, drepturi exclusive, și poate comanda oricât.
Curând și civilii vor putea comanda o astfel de motocicletă contra sumei de 150.000 de dolari. Vor trebui însă să dea niște teste pentru a se stabili dacă pot conduce sau nu așa ceva.
Motocicletele model S3 2019 Hoverbike, care cântăresc circa 115 kilograme, au fost prezentate la un târg recent în Dubai, iar poliția s-a arătat imediat interesată.
Motocicletele zboară cu o viteză de 90 de km/h și se pot ridică la circa cinci metri de la sol.
Compania producătoare a anunțat că în aproximativ cinci luni va lansa și un vehicul zburător cu două locuri, pe care îl va pune în vânzare tot din 2020.
Sursa: ziare.com
Constantin Olariu, despre exodul clericilor de la Mitropolia Moldovei: S-au săturat de abuzurile rusești și revin la biserica neamului
NU ardeţi anvelope în noaptea Paştelui! Agenția de Mediu: ,,În procesul arderii anvelopelor, în atmosferă sunt emanate zeci de substanțe chimice periculoase, cancerigene". Ce amenzi riscaţi
APP lansează o nouă LICITAȚIE pentru ocuparea spațiilor comerciale de la AIC, cu ajustarea condițiilor de participare. ,,Vrem să atragem mai multe companii INTERNAȚIONALE cu renume". AIC va fi inclus în lista bunurilor nepasibile de privatizare