VIDEO // Moscova a venit cu o REACŢIE la declaraţiile făcute de un oficial ucrainean
Ministrul ucrainean de Externe, Andrei Deşciţa, a declarat sâmbătă, în cursul protestelor desfăşurate la ambasada Rusiei din Kiev, că preşedintele rus, Vladimir Putin, este „un nenorocit", incidentul stârnind reacţia vehementă a Moscovei.
O înregistrare video filmată sâmbătă îl surprinde pe Andrei Deşciţa afirmând textual: „Putin este un nenorocit".
Declaraţia a fost făcută în faţa sutelor de manifestanţi care au atacat ambasada Rusiei din Kiev după ce insurgenţii proruşi au doborât un avion militar ucrainean, provocând moartea a 49 de persoane.
Rusia a denunţat lipsa de acţiune a forţelor de ordine ucrainene, care „nu au făcut nimic pentru protejarea ambasadei, ceea ce reprezintă o gravă încălcare a angajamentelor internaţionale ale Ucrainei".
„Petro Poroşenko ar trebui să îşi schimbe ministrul de Externe. Nu ştie să se controleze", a reacţionat Aleksei Pucikov, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Duma de Stat.
METEO // Cum vă fi vremea de Paşte în R. Moldova
VIDEO // ,,PROIMOBIL", analiză minuțioasă privind perspectiva PREȚURILOR pe piața imobiliară până la finele anului. Când e cea mai bună perioadă pentru procurarea unei locuințe la un preț bun
Constantin Olariu, despre exodul clericilor de la Mitropolia Moldovei: S-au săturat de abuzurile rusești și revin la biserica neamului