01:51:35 06.05.2024
Stiri

Veste BUNĂ pentru moldoveni. Se SIMPLIFICĂ procedura de control al mărfurilor în vamă

Economie 13.12.2013 13:53 Vizualizări1577 Autor: Galina Munteanu


Veste BUNĂ pentru moldoveni. Se SIMPLIFICĂ procedura de control al mărfurilor în vamă

Inițiativa de simplificare a procedurii de control în vamă aparține Serviciului Vamal și își propune să elucideze toate aspectele de evaluare a mărfurilor și să asigure aplicarea uniformă a metodelor de determinare a valorii în vamă de către agenții economici și organul vamal.

Potrivit Serviciului Vamal (SV), modificările propuse sunt racordate la practicile europene și se bazează pe principiul transparenței maxime la toate etapele de interacțiune a organului vamal cu cetățeanul.

Noile reglementări detaliază prevederile Legii cu privire la tariful vamal și clarifică modul de aplicare a normelor legale privind tranzacțiile economice externe.

În acest sens, agentul economic va cunoaște cu exactitate cerințele organului vamal privind valoarea în vamă și va putea să asigure din timp toate datele și informațiile necesare pentru a confirma prețul tranzacției. Totodată, organul vamal va dispune de pârghiile necesare pentru a verifica corectitudinea prețului anunțat de declarant și a preveni tentativele de subevaluare a mărfurilor.

Serviciul Vamal a realizat în primele 11 luni ale anului curent încasări practic duble la bugetul de stat față de aceeași perioadă a anului 2009, creșterea constituind 92 la sută sau cu peste șase miliarde de lei.

Volumul încasărilor suplimentare la bugetul de stat rezultate din controlul valorii în vamă a mărfurilor importate pentru zece luni ale acestui an a constituit circa 230 de milioane de lei, față de 217 milioane de lei în perioada respectivă a anului trecut.

Totodată, ponderea cazurilor de neacceptare de către organul vamal a prețului tranzacției, declarat de importator, este în descreștere și constituie 10 la sută din totalul declarațiilor, ceea ce denotă un nivel înalt de conformare benevolă a importatorilor la reglementările vamale și achitarea impozitelor.

Un alt avantaj al acestor modificări promovate de SV rezidă în minimizarea factorului corupțional și excluderea abuzurilor din partea colaboratorilor vamali.

Astfel, normele stabilesc foarte clar și explicit lista actelor obligatorii necesare a fi prezentate organului vamal pentru confirmarea valorii în vamă a mărfurilor importate, iar orice cerere de a prezenta acte suplimentare, urmează să fie justificată de colaboratorul vamal responsabil. Mai mult, această listă de documente a fost limitată.

Pentru o mai bună informare a comunității de afaceri despre toate aspectele de evaluare a mărfurilor, SV a elaborat „Ghidul valorii în vamă”, care va fi prezentat și distribuit pe parcursul lunii decembrie.



Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md