11:23:02 02.05.2024
Stiri

Veste bună pentru antreprenori. Nu vor mai fi obligați să aplice ștampile

Social 19.08.2015 20:37 Vizualizări1545 Autor: Galina Munteanu
Veste bună pentru antreprenori. Nu vor mai fi obligați să aplice ștampile


Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi un proiect de lege care prevede anularea obligativității aplicării ștampilei pentru antreprenori. Astfel, procedura care în prezent este obligatorie, va deveni una opțională și va reduce cu aproximativ 30 la sută costurile de deschidere a unei afaceri în R. Moldova.

„În contextul dezvoltării tehnologiilor moderne, ștampila aplicată pe un document nu mai garantează veridicitatea actului. În acest sens, ștampila umedă devine un exercițiu rudimentar ce trebuie înlocuit cu alte metode de identificare” a explicat ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari.

„Proiectul de lege ne va permite să mărim viteza de înregistrare a întreprinderilor, care este un indicator important în analiza „Doing Business”, și va stimula inițiativa privată. Atunci când există idei, inițiative de dezvoltare, trebuie să existe cât mai puține impedimente”, a menționat premierul Valeriu Streleț.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Justiției, împreună cu reprezentanții societății civile și cei ai cercurilor profesionale, la inițiativa Consiliului Economic al prim-ministrului.

La elaborarea proiectului de lege s-a analizat experiența în domeniu a unor țări europene: Anglia, Franța, Olanda, Germania, Belgia, dar și cea a Statelor Unite ale Americii. Exemplul acestor state arată că, anularea obligativității aplicării ștampilei, va facilita dezvoltarea antreprenoriatului și va contribui la evoluarea comerțului local și transfrontalier.

Documentul urmează să fie examinat de către Parlament.


Stiri relevante
02.05.2024 09:29 233 Joia Mare: Tradiții

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md