Un avion care zbura spre Chișinău a fost lovit de FULGER. Aeronava companiei „TAROM” a fost nevoită să revină pe Aeroportul „Henri Coandă” din București
Un avion al companiei „TAROM”, care zbura pe ruta București - Chișinău, a fost nevoit să se întoarcă pe Aeroportul „Henri Coandă” din motive tehnice, după ce ar fi fost lovit de un fulger, potrivit Boarding Pass.
Incidentul a avut loc duminică-noaptea, când avionul Boeing 737-800NG trebuia să zboare de la București către Chișinău.
Aeronava a decolat duminică la ora 22.10 și urma să aterizeze pe Aeroportul Internațional Chișinău la 23.15.
Avionul „TAROM” a revenit pe Aeroportul „Henri Coandă” la o oră și opt minute de la decolare, după ce piloții au transmis controlorilor de trafic aerian că trebuie să se întoarcă deoarece aeronava ar fi fost lovită de un fulger.
Motivul revenirii nu a fost confirmat oficial, notează Boarding Pass.
Pasagerii zborului au fost transportați la Chișinău cu un alt avion, care a aterizat la destinație în jurul orei 2.00, potrivit informațiilor de pe site-ul aeroportului din capitala R. Moldova, unde apare că avionul a plecat cu o oră întârziere.
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni