Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
„Guvernarea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a demonstrat astăzi ceea ce spunem de atâta timp și anume că este un regim dictatorial, care se află la putere doar ca să suprime și să îngrădească drepturile și libertățile cetățenilor. Modul în care protestatarii pașnici au fost scoși forțat din centrul capitalei a demonstrat, a câta oară, că R. Moldova s-a transformat într-un stat polițienesc, în care nimeni nu are dreptul să aibă o altă părere decât cea oficială”, se arată într-o declarație remisă de Partidul „ȘOR”, după ce organele de drept au înlăturat cele 100 de corturi de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.
Potrivit organizatorilor protestelor din centrul capitalei, actuala guvernare, în frunte cu Maia Sandu, ar fi „pus cruce pe fărâma de democrație care mai exista în R. Moldova”.
„Intervenția brutală și nejustificată din această dimineață a poliției în „Orășelul schimbării”, scoaterea forțată a corturilor instalate în ajun de protestatari, este un gest oprimant în raport cu poporul. Constatăm că guvernarea, care a acces la conducerea țării prin minciună și promisiuni deșarte, nici nu a avut de gând să inițieze dialog cu oamenii de la care a cerut voturi. Dragi cetățeni, regimul Maiei Sandu și-a arătat adevărata față. Măștile au fost aruncate și nimeni nu mai are astăzi niciun dubiu că trăim într-un stat capturat de o grupare obscură, care nu prețuiește drepturile omului și își desconsideră cetățenii. Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula. Deși ne-a promis „vremuri bune”, Maia Sandu a instaurat un regim autoritar și toate structurile de forță acționează la comanda”, se mai arată în declarație.
CITIȚI și VIDEO // Poliția a EVACUAT cele 100 de CORTURI de pe carosabil, iar traficul pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, între străzile Sfatul Țării și Maria Cebotari, a fost RELUAT
Partidul „ȘOR” susține că va contesta în instanță „ilegalitățile comise de poliție”.
„Nu vom lăsa lucrurile așa, iar cei de la putere vor plăti cu vârf și îndesat pentru fărădelegile pe care le-au comis”, se mai arată în declarația formațiunii.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională