Un apropiat al Maiei Sandu este convins că PSRM va desemna un candidat la funcția de PREMIER și va încerca să formeze un nou GUVERN
Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), în frunte cu Igor Dodon, urmează să desemneze un candidat pentru funcția de prim-ministru și va încerca să formeze un nou guvern, în cazul în care va eșua tentativa de învestire a Executivului Nataliei Gavrilița. De această părere este membrul Consiliului Suprem de Securitate (CSS), analistul politic Vladislav Kulminski.
Potrivit lui Kulminski, socialiștii nu ar fi interesați de alegeri parlamentare anticipate, deoarece, potrivit unui sondaj intern, ar lua puțin peste 20 de mandate, cu 17 mai puțin decât au acum în Parlament. Astfel, pentru a evita un asemenea dezastru, socialiștii vor încerca să încropească o nouă majoritate parlamentară, care va propune un premier.
„Dacă PSRM merge la alegeri, riscă să piardă toate pârghiile de influență pe care le păstrează în structurile puterii executive, la întreprinderile de stat, unde oamenii săi controlează schemele de corupție”, a subliniat Kulminski, citat de Infotag.md.
„Socialiștii pot găsi un „prim-ministru interimar” pentru a forma un guvern”, a remarcat expertul, considerând că candidatul PSRM la funcția de prim-ministru nu va fi Dodon sau niciunul dintre liderii socialiști.
„Președintele Maia Sandu nu va fi de acord cu astfel de candidați. În acest caz, socialiștii pot începe procedura de punere sub acuzare, dar acest lucru nu este favorabil pentru ei, deoarece duce la o creștere a ratingului președintelui”, a adăugat membrul CSS.
VIDEO // Cetățenii R. Moldova călătoresc de ZECE ani fără vize în UE: Peste 31 de milioane de călătorii în statele din spațiul Schengen și economii de 270 de milioane de euro
Drama găgăuză, a căpiat ChatGPT-ul lui Băluțel sau cine „simte ke aprape primavara...”?
FOTO // Educația prin ARTĂ și metodele alternative de învățare, o nouă OPORTUNITATE pentru tinerii din R. Moldova. La Chișinău a demarat cea de-a II-a ediție a proiectului DRRM „Aventură fără granițe. Educație prin teatru și film”