Funcția în care ar putea fi NUMIT Marian Lupu: „Așa am auzit”
Fostul lider al Partidului Democrat (PD), Marian Lupu, care nu s-a regăsit pe lista formațiunii la alegerile parlamentare din 24 februarie curent, ar putea fi numit în funcția de președinte al Curții de Conturi. Cel puțin, așa declară fostul președinte al R. Moldova, Vladimir Voronin.
În opinia liderului PCRM, Marian Lupu nu ar fi vrut să participe în acest scrutin parlamentar, deoarece a „cedat psihologic”.
„Eu cred că el singur nu și-a dorit să participe la alegeri. Nu mai vrea să fie în vârful acestei piramide”, a declarat comunistul în această seară la emisiunea „Puterea a patra”.
Acesta a mai adăugat că a auzit prin culise că fostul său coleg de partid va fi numit în fruntea Curții de Conturi, după ce actualul președinte, Veaceslav Untilă, a fost selectat de Comisia economie, buget și finanțe din Parlament pentru una din funcțiile de director al Agenției Naționale de Reglementare în Energetică.
„Lui soarta i-a oferit șanse extraordinare. Mai mari șanse de carieră care i-au fost oferite lui Lupu nu i-au fost oferite nimănui. Lui îi plac discuțiile, lui îi place odihna. Încă bine că poate va fi numit la Curtea de Conturi. Așa am auzit”, a punctat Voronin.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a anunțat astăzi că a solicitat Comisiei economie, buget și finanțe să organizeze concurs public pentru identificarea candidaților la funcția de președinte al Curții de Conturi.
FC Zimbru și Petrocub Hâncești au lăsat-o pe FC Sheriff fără niciun trofeu în sezonul 2023/2024. Cele două echipe vor juca FINALA Cupei Moldovei
Peste 250 de doritori să monitorizeze desfăşurarea examenelor de clasa a IX-a în opt raioane. MEC mai caută încă 150
SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina