15:23:32 04.05.2024
Stiri

Toţi angajaţii unei subdiviziuni teritoriale a IGP, trimiși pe banca acuzaților

Anticorupție 24.03.2014 10:15 Vizualizări2066 Autor: Galina Munteanu
Toţi angajaţii unei subdiviziuni teritoriale a IGP, trimiși pe banca acuzaților


Cinci ofiţeri superiori de investigaţie ai Biroului Antidrog al Secției „Nord” de la Inspectoratul General de Poliţie (IGP) vor compărea în faţa magistraţilor, fiind acuzați de corupere pasivă. Cauza penală pe numele acestora a fost finalizată și remisă instanței de judecată spre examinare.

Potrivit procurorilor, în intervalul lunilor aprilie – decembrie 2013, oamenii legii ar fi extorcat și primit de la doi cetățeni bani în schimbul cărora urma să nu-i cerceteze pe aceștia pentru trafic de droguri.

Mai concret, utilizând contrar atribuţiilor de serviciu date cu caracter operativ despre circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, în aprilie 2013, în satul Dumbrăviţa, raionul Sângerei, l-au stopat pe un cetăţean, comunicându-i că este bănuit de circulaţia ilegală a drogurilor, însă, pentru trei mii de euro ar putea „scăpa” de dosar penal. Poliţiştii l-au condus pe cetăţean la domiciliul unuia dintre aceştia, unde, asigurându-se că bărbatul nu deţine suma de bani extorcată, l-au impus să-şi telefoneze rudele pentru a acumula banii, care urmau a fi transmişi în seara aceleiaşi zile. La expirarea termenului stabilit de poliţişti, victima le-a transmis suma extorcată, însă a aflat că mai are de îndeplinit o condiţie pentru a nu fi tras la răspundere, şi anume, să le pregătească o masă într-un local. Astfel, pe 25 aprilie, victima le-a organizat poliţiştilor o cină într-un local din satul Coşcodeni, achitând pentru asta 1 500 de lei.

După acelaşi scenariu, ofiţerii au procedat şi cu un cetăţean din Drochia, care în seara de 11 decembrie 2013 a aflat că trebuie să achite trei mii de euro pentru a nu fi tras la răspundere pentru circulaţia ilegală a substanţelor narcotice.

Iniţial, la demersul procurorilor învinuiţii au fost arestaţi, însă ulterior, judecătorul de instrucţie a decis cercetarea acestora în stare de libertate.

Procurorii continuă acţiunile de urmărire penală în privinţa unui civil, actualmente anunţat în căutare, care era intermediar între poliţişti şi victime, având rolul de a aduce banii extorcaţi de la victime.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md