Şi milionarii au COŞMARURI: Trăim vremuri nesigure!
Perioada post-criză a ridicat un val masiv de incertitudine în toată lumea, dar îngrijorarea nu planează strict asupra oamenilor simpli, ci este întâlnită într-un procent ridicat în rândul celor cu averi consistente.
Un studiu realizat de banca elveţiană UBS în rândul milionarilor de pe șapte pieţe dezvoltate din toată lumea arată că 90% dintre aceştia sunt alarmaţi de lipsa de predictibilitate în ceea ce priveşte evoluţia economiilor unde şi-au depus banii, menţionează CNBC.
Posesori de averi cu o valoare de peste un milion de dolari din Marea Britanie, Italia, Elveţia, Hong Kong, Japonia, Singapore şi Mexic se declară îngrijoraţi de acest lucru, cei mai speriaţi fiind milionarii mexicani (90%), care dau vina pe gradul ridicat de corupţie din ţară.
Îi urmează îndeaproape cei din Singapore, 84% dintre aceştia văzând în impunerea unor bariere comerciale cel mai mare pericol pentru averile lor.
Pentru milionarii singaporezi, cele mai bune investiţii ale momentului sunt cele imobiliare, alături de păstrarea rezervelor de lichidităţi în vederea exploatării unei bune ocazii de a investi.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre posesorii de averi similare din Hong Kong şi Japonia, care tot nu reuşesc să identifice un punct focal către care să îşi dirijeze profiturile.
Sursa: business24.ro
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
Doi foști miniștri ai Finanțelor explică ȘMECHERIA coaliției PSRM-Șor privind „anularea legii miliardului”: „Nu este alceva decât mutarea DATORIEI de la o instituție a statului la alta. Acest joc iresponsabil va avea consecințe GRAVE”