00:22:06 05.05.2024
Stiri

PROMISIUNE: Proiectele Uniunii Scriitorilor din Moldova vor fi susţinute. Maşină nouă pentru USM

Social 23.05.2015 11:44 Vizualizări851 Autor: Victoria Bortă


PROMISIUNE: Proiectele Uniunii Scriitorilor din Moldova vor fi susţinute. Maşină nouă pentru USM

Un dialog dintre şeful Cabinetului de miniştri, Chiril Gaburici, şi reprezentanţi ai Uniunii Scriitorilor din Moldova a avut loc ieri în capitală.

Participanţii la discuţie au făcut schimb de opinii pe marginea evoluţiilor social-culturale din societate, subliniind locul şi rolul scriitorului în contextul democratizării şi modernizării ţării.

„Cred că nu exagerez dacă voi spune că oamenii de creaţie, scriitorii văd realitatea altfel. De aceea, aş fi bucuros să ne spijiniţi în eforturile noastre de a comunica cetăţenilor, într-un limbaj apolitic, despre reformele pe care le promovăm”, a declarat premierul în debutul discuțiilor cu scriitorii.

Astfel, s-a convenit ca la Uniunea Scriitorilor din Moldova să fie creat, în termeni rezonabili, un Birou de promovare a valorilor culturale naţionale.

Din cadrul acestuia vor face parte oameni de creaţie, scriitori, artişti, care se vor deplasa prin localităţile din țară pentru a promova tradiţiile, valorile şi cultura naţională.

Un alt subiect de actualitate a vizat necesitatea lansării unei reviste literare, fondate de USM. „Actualul statut al scriitorului din Moldova nu ne permite să avem o astfel de revistă în ţară”, a afirmat Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii.

Premierul a declarat că va promova iniţiativa de a modifica cadrul legal naţional, în vederea elaborării unui proiect de lege care ar prevedea finanţarea revistelor de cultură.

La finalul întrevederii, şeful Executivului a anunțat că va oferi Uniunii Scriitorilor din Moldova un automobil, destinat bunei funcţionări a Biroului de promovare a valorilor culturale naţionale. Săptamâna viitoare, cadoul oferit de către Guvern va ajunge la beneficiari.

Arcadie Suceveanu a promis că Uniunea Scriitorilor se va alătura iniţiativelor premierului Chiril Gaburici şi va contribui la consolidarea unităţii naţionale.


Stiri relevante
02.05.2024 09:29 759 Joia Mare: Tradiții

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md