23:48:06 04.05.2024
Stiri

PREMIERĂ // Festivalul Filmului European va debuta la Bucureşti chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, şi se va încheia la Chişinău, pe 8 iunie: Ce filme vor fi proiectate în R. Moldova ​

Actualitate 25.04.2024 11:25 Vizualizări1285 Autor: Ziarul National
PREMIERĂ // Festivalul Filmului European va debuta la Bucureşti chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, şi se va încheia la Chişinău, pe 8 iunie: Ce filme vor fi proiectate în R. Moldova  ​







Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român: „Continuăm tradiţia ediţiilor anterioare de a poposi în oraşe în care filmul european nu ajunge cu uşurinţă, dar noutatea este că am inclus pe harta din 2024 a festivalului şi Chişinăul. Este modul nostru de a celebra faptul că Uniunea Europeană a decis, în decembrie 2023, să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova şi de a omagia parcursul european al acesteia, în perspectiva de a fi din nou alături de România, ca state membre ale Uniunii”





Cea de-a XXVIII-a ediţie a Festivalului Filmului European (FFE) va debuta la Bucureşti chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, şi se va încheia la Chişinău, pe 8 iunie, anunţă Institutul Cultural Român (ICR).

Potrivit unui comunicat al ICR transmis FFE propune anul acesta un program generos de 40 de filme de lungmetraj - 34 în premieră naţională - şi două selecţii de scurtmetraje. Dintre acestea, 16 filme sunt regizate de femei şi două - coregizate de femei.

Filmele la Chișinău vor avea intrarea liberă.

„Când armele vorbesc, muzele tac, spunea Cicero acum două mii de ani. Noi vă propunem să nu ne lăsăm descurajați de perioada densă pe care o traversăm și să încurajăm muzele să se exprime. Mergeți la expoziții, la teatru, la concerte, la film! Împreună cu partenerii noștri europeni, vă invităm să veniți la Festivalul Filmului European, să vedeți filme care ne ajută să deslușim mai bine epoca în care trăim, sau care, dimpotrivă, ne fac s-o uităm pentru două ore. Continuăm tradiția edițiilor anterioare de a poposi în orașe în care filmul european nu ajunge cu ușurință, dar noutatea este că am inclus pe harta din 2024 a festivalului și Chișinăul. Este modul nostru de a celebra faptul că Uniunea Europeană a decis, în decembrie 2023, să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova, și de a omagia parcursul european al acesteia, în perspectiva de a fi din nou alături de România, ca state membre ale Uniunii”, a spus Liviu Jicman, președinte al ICR, vicepreședinte al EUNIC (European Union National Institutes for Culture).

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene.

În București, Festivalul se desfășoară între 9 – 15 mai, la Sala Luceafărul (Gala de deschidere, pe 9 mai), Cinema Elvire Popesco și Cinema Union (10 – 15 mai) și Cinemateca Eforie (11 – 12 mai).

Programul va continua astfel:

Botoșani: 10 – 12 mai, Cinema Unirea,
Târgu Mureș: 16 – 18 mai, Muzeul Județean Mureș – Secţia de Istorie (Cetate), Sala Multimedia
Sibiu: 17 – 19 mai, Gala – Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia | Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, Sala Oglinzilor
Chitila: 17 – 19 mai, Parcul Valea Mangului
Curtea de Argeș: 18 – 19 mai, La Conac
Brașov: 24 – 26 mai, Centrul Cultural Reduta
Chișinău: 6 – 8 iunie, Cinema Odeon.

„Marcăm 35 de ani de la Revoluție cu filme care vorbesc despre drepturi câștigate. Poate cel mai important, ne bucurăm de libertate de mișcare, însăși premisa documentarului austriac Mâine mă duc, filmat în principal în România. Cornul de secară / The Rye Horn, câștigătorul marelui premiu la festivalul de la San Sebastian, evocă libertatea de a dispune cum vrem de corpurile noastre. În sfârșit, Acțiune directă / Direct Action, marele câștigător al secțiunii Encounters de la Berlinale, e un monument închinat libertății de exprimare și de a protesta.

Asta nu înlătură însă perspectiva abuzurilor, cum aflăm din Lecțiile Blagăi / Blaga’s Lessons, câștigătorul marelui premiu la festivalul de la Karlovy Vary, sau a inechităților, care stau la baza lui Plouă în casă / Il pleut dans la maison, prezentat în premieră în secțiunea Semaine de la critique la ediția din 2023 a Festivalului de la Cannes. Dar să reținem motivele de bucurie: suntem liberi să alegem ce conținuturi consumăm, liberi să ne exprimăm cum găsim de cuviință în legătură cu ele, liberi să visăm”, a declarat Cătălin Olaru, directorul artistic al FFE.

Programul complet va fi anunțat în curând.

În București, biletele vor putea fi achiziționate online, pe platforma Eventbook.ro și direct din cinematografe, iar în restul orașelor accesul este gratuit.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md