09:47:09 26.04.2024
Stiri

Lui Plahotniuc i-au rămas doar mutări proaste

Opinii 17.11.2015 09:53 Vizualizări4648 Autor: Petru Bogatu
Lui Plahotniuc i-au rămas doar mutări proaste


Prezentul continuu

Incidentul din clubul Colectiv de la Bucureşti şi atentatele de la Paris, separându-ne pentru un timp de realitatea imediată de la noi, ne-au dat posibilitatea până la urmă s-o vedem cu alţi ochi. Evenimentele tragice din România şi Franţa parcă au pus sub lupă evoluţiile de la Chişinău, scoţând în evidenţă micimea actorilor politici şi debilitatea statului în care ne e scris să trăim.

S-a clătinat statu-quoul

De la demiterea absurdă a Guvernului Streleţ încoace s-au scurs aproape trei săptămâni, iar lumina la capătul tunelului încă nu se vede. Discuţiile în vederea constituirii unei noi majorităţi parlamentare practic nici nu au început.

S-a procedat exact ca într-un film hollywoodian despre un nebun cu idei care a dat jos acoperişul casei sale în prag de iarnă cu gândul să pună altul în loc într-o săptămână, maximum în două. Dar au trecut trei, au venit şi îngheţurile, ca să constate că n-ar nici cu ce şi nici cu cine să se apere de intemperii.

Între timp, de când nu avem noi Guvern, s-au întâmplat multe împrejur. Lumea din afară s-a schimbat cardinal. În doar câteva zile, statu-quoul regional şi chiar cel mondial s-au clătinat.

La Bucureşti a demisionat premierul Victor Ponta. Preşedintele român Klaus Iohannis a respins împrumutul pentru Republica Moldova. Rusia a fost exclusă pentru dopaj din atletism. În fine, dar nu şi în ultimul rând, planeta, dacă e să-i dăm crezare papei Francisc şi preşedintelui francez, Francois Hollande, a intrat în război.

Pe picior de război

Toate acestea modifică datele problemei şi în Republica Moldova. Deşi Marian Lupu, androidul personal al lui Vlad Plahotniuc, sugerează că doar neparticiparea liberal-democraţilor la negocieri împiedică formarea unui alt Guvern, de fapt noile realităţi survenite pe plan extern îşi pun pregnant amprenta pe situaţia internă din R. Moldova.

Cu toate că a avut tupeul să sfideze în câteva rânduri recomandările exprese ale partenerilor occidentali, ultima dintre acestea fiind cea de a nu da jos Guvernul Streleţ, Marele Sforar nu mai are astăzi suficient spaţiu de manevră. Orice mutare ar face de acum încolo, poziţia sa pe tabla de şah politic se va înrăutăţi.

O coaliţie de centru dreapta (PLDM-PDM-PL-PPEM) nu poate fi creată, întrucât ar conserva sistemul ticăloşit. Cum însă liberal-democraţii nu mai au ce pierde în afară de cătuşele statului captiv, ei vor refuza această mezalianţă perversă.

Pe de altă parte, o monstruoasă coaliţie de stânga PDM-PCRM-PSRM, deşi teoretic este posibilă şi ar crea premise pentru alegerea preşedintelui la primăvară, ne va pune pe picior de război cu Ucraina şi ne va închide porţile spre Europa, ceea ce se va solda rapid cu o izolare internaţională sufocantă şi cu un conflict intern major, toate cu impact catastrofal asupra statului moldovenesc.

Totuşi, un Guvern tehnocrat

Unde mai pui că în această situaţie va deveni iminentă o implicare externă dură pentru a îndrepta lucrurile la Chişinău pe cale mecanică. Nimeni în Occident nu va permite transformarea acestei zone într-o altfel de Sirie sau în cel de-al doilea Donbas.

Toţi cei care fac pronosticuri şi scenarii politice uită că frontierele Republicii Moldova sunt controlate nu de Moscova, care e la sute de kilometri de noi, ci de România, membră NATO, şi de Ucraina, aflată în plin război cu Rusia. Asta spune totul despre variantele posibile pe care le avem.

Chiar dacă acţiunile PDM-ului, care a provocat criza şi se chinuieşte acum să dreagă busuiocul, sunt marcate de puţinătatea gândirii lui politice, am certitudinea că şi mâna forte a acestui partid înţelege că şi-a băgat piciorul într-o capcană geopolitică de unde i se poate trage gangrena. În aceste împrejurări există o singură soluţie: retragerea tuturor politicienilor compromişi de la guvernare şi crearea unui Cabinet de tehnocraţi.

Am mai spus-o şi o repet: clanurile puterii nu mai au niciun viitor în Republica Moldova. Singurul lucru pe care poate să-l mai facă vechiul establishment e să voteze o garnitură guvernamentală din afara sistemului şi s-o lase să pregătească terenul pentru resetarea clasei politice.



Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md