NEREGULI în farmacii // Medicamente expirate și păstrate incorect
Agenţia pentru Protecția Consumatorului a efectuat 17 controale planificate la agenți economici care comercializează medicamente, produse parafarmaceutice, suplimente alimentare, produse cosmetice și mijloace de măsurare pentru a verifica dacă sunt respectate normele recomandate de producători.
În urma inspecțiilor au fost depistate 232 de produse care nu se încadrau în prevederile legale. Unii agenți economici nu respectau condiţiile de păstrare şi depozitare a produselor medicamentoase. În încăperi nu erau verificați parametrii mediului de păstrare cu ajutorul termometrului de sticlă cu lichid verificat metrologic.
De asemenea, erau comercializate medicamente cu termenul de valabilitate expirat, iar unele produse parafarmaceutice nu aveau elemente de identificare şi broşuri care să arate modul de utilizare sau să atenționeze asupra unor riscuri pe care le pot produce.
Produsele neconforme au fost retrase din comercializare, iar agenții economici vor fi amendați.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania