22:02:57 05.05.2024
Stiri

Măsurile PDM pentru CREȘTEREA agriculturii: Tinerii fermieri vor primi fonduri nerambursabile de până la 10 000 de euro

Electorala 2014 21.10.2014 15:56 Vizualizări1006 Autor: Ziarul National
Măsurile PDM pentru CREȘTEREA agriculturii: Tinerii fermieri vor primi fonduri nerambursabile de până la 10 000 de euro


Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a ales să prezinte nu la Chișinău, ci la o întreprindere agricolă, în prezența unui număr mare de fermieri, planul formațiunii pentru creșterea agriculturii în R. Moldova. Evenimentul a avut loc astăzi, 21 octombrie, la moara din satul Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești, unde agricultorii din regiune au întâmpinat Expresul Partidului Democrat.
„Agricultorii Moldovei au tot respectul nostru”, a spus Marian Lupu, care a fost invitat de către gazde să viziteze brutăria din localitate.
„Nu am ajuns să coc o pâine, dar am văzut la bunica și știu că o pâine nu e ușor de făcut. E nevoie nu doar de făină bună, dar și de mâini pricepute și de un cuptor bun. La fel este și în agricultură. Dacă vrem agricultură modernă, nu ajunge doar să avem pământuri rodnice”, a remarcat Marian Lupu, care a mai spus că anume din acest motiv PDM vine cu un plan bine pus la punct care va ajuta să creștem agricultura Moldovei.
Marian Lupu a specificat că Planul economic al democraților acordă agriculturii un loc deosebit, venind cu idei care ajuta la creșterea investițiilor în agricultură și ajută concret agricultorii. „Partidul Democrat este un susținător puternic al TVA de 8% în agricultură, fiindcă agricultura trebuie să aibă un regim fiscal preferențial. În același timp, PDM susține introducerea impozitului unic în agricultură. Acest lucru înseamnă tratament egal pentru toți agricultorii din Moldova și mai puțină birocrație pentru ei”, a explicat președintele PDM.
În Planul de măsuri pentru agricultură, Partidului Democat pune accent puternic și pe încurajarea tinerilor pentru a munci și a investi în agricultură. „Agricultura este o parte importantă din prezentul economic al Moldovei și trebuie să fie o parte și mai importantă din viitorul ei. Iată de ce Partidul Democrat PDM va lansa Programul Tânărul Fermier, prin care vom pune la dispoziția tinerilor care vor să facă afaceri în agricultură fonduri nerambursabile de până la 10.000 euro de persoană. Tineri de la țară vor primi astfel o șansă în plus pentru a face agricultură în Moldova și să dezvolte afaceri precum am văzut astăzi la Cotiujenii Mari”, a mai spus Marian Lupu.
Echipa Partidului Democrat va continua și săptămâna aceasta consultările cu oamenii din țară pentru a vedea cum primesc oamenii măsurile PDM pentru creșterea Moldovei, incluzând susținerea agriculturii naționale.


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md