Încă 15 000 de dolari pentru fratele fostului procuror general
Salariul de agent guvernamental al R. Moldova la CEDO, plus încă 15 000 de dolari pentru jumătate de an. Astfel va fi răsplătit Marin Gurin, fratele fostului procuror general, Corneliu Gurin, începând cu 20 octombrie curent.
Guvernul a decis, zilele trecute, să-l detașeze pentru jumătate de an pe Marin Gurin la Misunea UE de instruire militară și consiliere pentru forțele de apărare și de securitate din Mali, cu posibilitatea prelungirii termenului pentru alte șase luni.
Postul de agent guvernamental la CEDO va fi păstrat pentru acesta pe perioada detașării lui în Mali, „cu achitarea salariului mediu lunar”, se arată în decizia Guvernului.
Ministerul Finanțelor a fost obligat să-i transfere lui Gurin 15 000 de dolari din Fondul de rezervă al Guvernului pentru diurna atribuită aflării sale în Mali. Cazarea, transportul și consultațiile medicale ale acestuia vor fi achitate de UE.
Menționăm că Marin Gurin a fost numit în primăvara anului 2016 agent guvernamental al R. Moldova la CEDO, pe timpul când fratele său ocupa funcția de procuror general al R. Moldova. La sfârșitul lunii septembrie curent, Marin Gurin fusese suspendat din funcție, invocând „motive personale”. Atribuţiile sale erau exercitate de Ruxanda Revencu.
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Friptură pe bază de AER. Nu este o glumă