În Europa, cu orice preț
Doi tineri din satul Zârnești, raionul Cahul, au fost reținuți de polițiștii de frontieră în momentul când intenționau să treacă ilegal frontiera cu România, de unde să ajungă în Franța.
În momentul reținerii, aceștia nu aveau asupra lor documente de identitate. Mai mult, tinerii cu vârste de 20 și, respectiv, 24 de ani, se aflau în stare de ebrietate.
Audiați de oamenii legii, aceștia au spus că intenționau să treacă înot Prutul ca să ajngă în România, după care să-și continue drumul spre Franța.
Mai mult, verificările de rigoare au scos la iveală faptul că cei doi sunt cu antecedente penale pentru jaf și furt și sunt la a doua tentativă de trecere ilegală a frontierei, prima având loc în anul 2009.
Cazul este cercetat de poliție.
Politicienilor să le fie interzisă simularea credinței
„Vorbiţi despre referendum!": Mesajul preşedintei Maia Sandu pentru cetățenii din diasporă care au revenit acasă de Paşte
Comandamentul SUA în Europa și Africa, exercițiu cu militarii din R. Moldova: Salturi cu parașuta şi trageri de luptă din armamentul de infanterie