02:29:54 07.05.2024
Stiri

Ghimpu despre remanieri: „Doi liberali nu pot fi demiși”

Politică 17.05.2013 11:16 Vizualizări1679 Autor: Stela Mihailovici
Ghimpu despre remanieri: „Doi liberali nu pot fi demiși”


Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, nu vede logica demiterilor care au avut loc, ieri, în Guvern și afirmă că decizia a fost determinată doar de ură și răzbunare.

„Pentru ce să-i demiți dacă au rămas 13 zile până când Leancă va propune un nou Guvern? Asta înseamnă doar alegeri anticipate și asta e înțelegerea pe care a avut-o Filat  cu Voronin. Au dat în bară cu demisiile, pentru că noi avem acordul AIE 2 și atât timp cât nu este formată o nouă majoritate parlamentară nu poți să demiți miniștrii PL”, a explicat Ghimpu în cadrul emisiunii „Fabrika” de la Publika TV.

Liberalul se așteaptă la alte două demisii, referindu-se la ministrul Tineretului și Sportului, Octavian Țâcu, și  directorul Agenției Turismului, Ludmila Dumitraș. „Ei au rămas la desert”, a ironizat liderul PL.

Acesta este sigur că liberalii vor păstra doi conducători de instituții pe care i-au delegat în 2009. Guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțan, și directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, Victor Parlicov, nu pot fi demiși, deoarece au mandate determinate de 7 și, respectiv, 6 ani.

„Nu poți să-i concediezi, pentru că vor fi restabiliți de organele de drept. Ei pot pleca doar în cazul în care comit infracțiuni. Noi știm că cei șapte trădători au cerut să fie eliberați din funcție toți cei care nu sunt cu dânșii”, a punctat Mihai Ghimpu.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md