23:43:29 16.05.2024
Stiri

FOTO // Peşterile Sfinţilor: Destinaţii SPECTACULOASE din România

Reportaj 07.07.2015 07:30 Vizualizări1839 Autor: Ziarul National
 FOTO // Peşterile Sfinţilor: Destinaţii SPECTACULOASE din România sursa: one.ro


Dacă eşti în căutarea unui loc spiritual mai special, departe de agitaţia citadină şi din ce în ce mai lipsită de firesc, încearcă, anul acesta, altceva. Iar dacă îţi place şi aventura, atunci peşterile sfinţilor ar putea fi alegerea ideală. Locuri spectaculoase care, deşi sunt situate în adânc, sunt mai aproape de Cer.

Locuri întunecoase, reci, dar spectaculoase... atât de spectaculoase încât îţi taie respiraţia. Sunt peşterile în care şi-au găsit adăpostul sfinţii care au trăit pe teritoriul României, dar şi călugări, locuri sfinte, de pelerinaj.

De-a lungul timpului, încă de la începuturile creştinismului, peşterile au oferit spaţiu de pustnicie pentru numeroşi călugări, feriţi de prigoanele lumeşti, unde, potrivit one.ro, practicau asceza monahală şi creau valoroase opere culturale, iar în bisericuţele din stâncă, oficiau sfintele slujbe pentru folosul întregii omeniri.

Descoperă în galeria foto cele mai spectaculoase peşteri pline de har de pe teritoriul României:

Basarabi - complexul de biserici rupestre Basarabi este un sit arheologic şi un complex rupestru deosebit de important pentru istoria creştinismului de pe teritoriul României. Se crede că ansamblul rupestru de la Basarabi adăposteşte prima biserică şi primele chilii ale unei mănăstiri, de pe teritoriul Țării. Complexul, format din camere şi galerii, este săpat într-un deal de cretă din apropierea carierei de extragere a cretei din comună Basarabi, în imediata vecinătate a gării. Acesta se afla la o distanţă de 15 kilometri de litoralul Marii Negre, pe malul drept al Canalului Dunăre - Marea Neagră.

Peştera Sfântului Andrei Peştera se găseşte la mai puţin de 2 kilometri de „Cişmeaua Mihai Eminescu” şi la apoximativ 4 kilometri de şoseaua Constanţa – Ostrov. Potrivit www.crestinortodox.ro, în actuala biserică din peşteră, în pronaos, într-o nişă, se afla un fel de pat, scobit iniţial în piatră, despre care tradiţia spune că pe el se odihnea apostolul Andrei. Astăzi, cei aflaţi în suferinţe vin aici pentru a-şi redobândi sănătatea, petrecând câteva zile şi nopţi pe acest „pat al Sfântului Andrei”.

Peştera Sfântului Grigorie Decapolitul se află în purtarea de grijă a maicilor de la Mănăstirea Bistriţa, judeţul Vâlcea, și ocupă un loc particular printre celelalte peşteri din Ţară. Potrivit www.crestinortodox.ro, numele acesteia nu vine de la locul de nevoinţă al sfântului, ci de la faptul că aici se adăposteau, în vreme de necaz, Sfintele sale Moaşte.

Peştera Ialomiţei supranumită Peştera Regilor, cunoscută şi sub numele de Peştera Schitul Ialomiţei, este situată în localitatea Moroieni, judeţul Dâmboviţa, între Cabana Padina şi Hotelul Peştera, pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, la o altitudine de 1 660 de metri. La intrarea în Peşteră se află Mănăstirea Ialomiţei, cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ridicată în secolul al XVI-lea de voievodul Ţării Româneşti Mihnea Vodă (cel Rău). Se spune că acesta s-ar fi adăpostit un timp aici în pribegia sa spre Transilvania (1510) şi a ridicat lăcaşul de cult în semn de mulţumire lui Dumnezeu, după ce a scăpat de turci. De-a lungul timpului, mănăstirea a ars de mai multe ori (de patru ori în patru sute de ani), însă a fost refăcută ridicând-se şi un corp de chilii, iar piatra de temelie a fost aşezată de ÎPS Vasile Costin, Arhiepiscopul Târgoviştei, în anul 1993.

Peştera Sfântului Casian La Peştera Sfântului Casian se ajunge pe drumul care duce la Mihail Kogălniceanu dinspre Constanţa, către satul Târguşor. După Mănăstirea Sfântul Ioan Casian, urmează un drum de pământ de 3-4 km până la peşteră. Potrivit www.histria-cheiledobrogei.ro, Peştera Casian este locul pe care unul dintre întemeietorii monahismului l-a ales pentru a duce o viaţă ascetă. Astăzi, este un loc de pelerinaj pentru credincioşii creştini din toată Ţara. Peştera Sfântului Ioan Casian găzduieşte un schit cu mai puţin de zece călugări şi este vizitată anual de mii de enoriaşi.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

09.05.2024 08:45 Ziarul National Nicolae Enciu // 9 mai - simbol al un...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md