17:25:57 03.05.2024
Stiri

Petru Lucinschi, despre LIMBA ROMÂNĂ: „Suntem buimăciți. Nu putem să avem răbdare ca să ne integrăm în UE?”

Politică 10.12.2013 15:12 Vizualizări2743 Autor: Tatiana Scutaru
Petru Lucinschi, despre LIMBA ROMÂNĂ: „Suntem buimăciți. Nu putem să avem răbdare ca să ne integrăm în UE?” tribuna.md


Primii doi președinți ai Republicii Moldova, Mircea Snegur și Petru Lucinschi, au păreri împărțite vizavi de ultimele discuții despre statutul limbii române în R. Moldova.

„Eu de la bun început am declarat că sunt pentru limba română”, a declarat Mircea Snegur. Întrebat ce diferențe vede între timpurile de atunci, când era semnată Declarația de Independență unde era specificat că moldovenii vorbesc limba română, și cele de acum, președintele a ezitat să compare. „Nu vreau să fac o diferențiere dintre ce greutăți am avut atunci când eram președinte și acelea care sunt acum. Era greu și atunci, pentru că forțele democratice nu dețineau majoritatea, așa cum se întâmplă acum. Pentru mine contează că ați venit voi, o nouă generație, care vorbește corect și frumos această limbă”, a declarat astăzi Mircea Snegur.

Succesorul primului președinte, Petru Lucinschi, crede că româna și moldoveneasca sunt una și aceeași limbă. Lucinschi s-a arătat deranjat, însă, de o altă chestiune. „Orice problemă cere timp pentru a o rezolva. Problema asta cu limba are nevoie de timp, pentru că suntem toți atât de… Nu vreau să folosesc un cuvânt rău, dar îl voi spune. Suntem buimăciți. Astăzi noi cu asta ne ocupăm? Nu putem să avem răbdare ca să ne integrăm în Uniunea Europeană? Discuția nu se ține despre Vilnius, despre ce reforme trebuie să facem, dar despre limbă. Eu sunt mirat. Am pornit iarăși una și aceeași! Oamenii spun lucruri adevărate, dar nu le spun la timp!”, crede al doilea președinte al Republicii Moldova.



Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md