16:37:30 04.05.2024
Stiri

Autostrada UNIRII, care urmărește realizarea unei legături rutiere între România și R. Moldova: Constructorul PODULUI peste Prut de la Ungheni urmează a fi desemnat

Actualitate 25.04.2024 09:40 Vizualizări4561 Autor: ZiarulNational
Autostrada UNIRII, care urmărește realizarea unei legături rutiere între România și R. Moldova: Constructorul PODULUI peste Prut de la Ungheni urmează a fi desemnat


Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) din România a prelungit cu o lună și jumătate, până pe 7 iunie curent, termenul estimat pentru desemnarea constructorului Podului peste Prut de la Ungheni, parte din proiectul Autostrăzii Unirii Târgu Mureș-Iași-Ungheni (A8).

Miercuri, 24 aprilie, era termenul inițial pentru evaluarea celor trei oferte depuse la contractul pentru proiectare și execuție a primului pod cu patru benzi între România și Republica Moldova, dar CNAIR are nevoie de timp suplimentar pentru desemnarea câștigătorului.

La licitația lansată în august 2023, trei constructori din România, Republica Moldova și Ucraina au depus oferte: Asocierea Automagistral Pivden SRL – SC Perfect Consult Europe SRL; NESS PROIECT EUROPE S.R.L – Ofertant unic; Comsales Grup SRL.

Proiectul urmărește realizarea unei legături rutiere între România (județul Iași) și R. Moldova (raionul Ungheni). Varianta de traseu avizată este formată dintr-un drum de legătură care va asigura conexiunea cu viitoarea Autostradă (A8) Târgu Mureș -Iași-Ungheni (km 96+140) și care va traversa râul Prut pe două poduri paralele cu lungimea de minim 261,2 m. Cele două poduri vor avea tablier mixt oțel-beton și grindă continuă (un pod pentru fiecare sens de circulație). Durata pentru proiectarea și execuția lucrărilor este de 24 de luni din care: 6 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor. Valoarea estimată a contractului este de 156,26 de milioane de lei românești (fără TVA) iar sursa de finanțare este asigurată prin Fonduri Europene Nerambursabile, CEF - Connecting Europe Facility, anunța șeful CNAIR, Cristian Pistol.

Proiectul podului peste Prut de la Ungheni face parte din ultima secțiune a Autostrăzii A 8, Târgu Neamț-Iași-Ungheni, mult întârziată în faza de studiu de fezabilitate și proiectare (Consitrans). Următorul pod peste Prut cu 4 benzi între România și R. Moldova va fi cel nou de la Albița.

Podul va fi construit de Ministerul Transporturilor din România/CNAIR, iar în 2022, Comisia Europeană a aprobat o finanțare nerambursabilă de 16,5 milioane euro (82 milioane lei) prin Programul Mobilitate Militară „CEF-T-2022-MILMOB – CEF 2 Transport – Adaptarea rețelei rutiere TEN – T la utilizarea duală civilă - apărare”. Lungimea podului va fi de 260 de metri, drumul de legătură va avea 1 kilometru, iar proiectul include și amenajarea noului punct de frontieră. Principalele caracteristici prevăzute sunt:

– 261,20 m lungime pod nou peste Prut

– 2 benzi pe sens + trotuare

- 13 m lățime pod nou (Etapa I) + 11,25 m (Etapa II)

– 8 m lățime parte carosabilă

– 1 km lungime traseu

– 4 x 3,75 m parte carosabilă drum de legătură

– punct de control trecere frontieră, care va fi dotat cu parcări pentru autovehicule mari, autoturisme și spatii închise destinate verificării amănunțite a autoturismelor și tirurilor Va interconecta infrastructurile rutiere între ambele state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul R. Moldova).

Podul Ungheni reprezintă o necesitate atât pentru România, cât și pentru Moldova, al cărui scop constă în sprijinirea relațiilor economice, sociale, dar și frățești dintre cele două părți. Va ajuta la îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport, deservind traficului de tranzit internațional de mărfuri și persoane.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md