Burse pentru cetăţenii R. Moldova la Academia Forţelor Aeriene din SUA
Academia Forțelor Aeriene din SUA a dat start concursului de admitere la studii. Moldovenii care doresc să se înscrie la Academia Forțelor Aeriene din SUA pot depune dosarele la Direcţia management resurse umane (DMRU) a Ministerului Apărării până pe data de 15 noiembrie curent.
Potrivit locotenent-colonelului Andrei Pascal din cadrul DMRU, candidatul trebuie să aibă între 17 și 22 de ani, să fie absolvent de liceu, colegiu sau universitate.
De asemenea, potrivit acestuia, o condiţie obligatorie este cunoaşterea limbii engleze. Astfel, candidaţii vor susţine Testul de cunoaştere a limbii engleze TOEFL şi Testul de Aptitudini Şcolare (SAT) sau American College Test (ACT).
Totodată, candidaţii, care vor depune dosarele la Academia Forţelor Aeriene, vor susţine probe la pregătirea fizică. Testarea, care va fi efectuată de Ministerul Apărării, în comun cu Ambasada SUA la Chişinău, va cuprinde aruncarea mingii de baschet, tracţiuni la bara fixă, alergarea tip suveică, ridicarea trunchiului, flotări, alergarea pe distanța de o milă (1,60 km).
Durata studiilor la instituţiile militare de învăţământ superior din SUA este de patru ani, iar cheltuielile de şcolarizare sunt acoperite integral de guvernul american.
Informaţii suplimentare despre admiterea în Academia Forţelor Aeriene din SUA pot fi obţinute de la reprezentantul Direcţiei management resurse umane a Ministerului Apărării, maior Roman Natraşevschi, la numerele de telefon: +373-0-22-252210; +373-79703656 sau e-mail: roman.natrasevschi@army.md, dmru@army.md
Pe moment, la Academia Forţelor Aeriene din SUA studiază trei cetăţeni ai R. Moldova.
Real Madrid și FC Barcelona, excluse din Liga Campionilor, și naționala Spaniei, dată afară de la EURO 2024: UEFA a cerut de urgență explicații înainte să ia deciziile finale, care ar cutremura lumea fotbalului!
PREMIERĂ // Compania aeriană low-cost germană Eurowings a efectuat primul zbor pe Aeroportul Internațional Chișinău: Va opera zboruri spre Köln și Stuttgart
Guvernul României a amendat Acordul cu R. Moldova privind cooperarea în domeniul militar: „Cele două părţi se vor sprijini, în condiţii de reciprocitate şi pe bază de oportunitate”