RECORD global de căldură, stabilit în martie 2024
Recordul pentru cel mai călduros martie înregistrat la nivel mondial a fost doborât luna trecută, a anunțat marți serviciul european de monitorizare a schimbărilor climatice Copernicus (C3S), marcând a zecea lună consecutivă în care temperaturile lunare au atins un maxim istoric, transmite agenția Reuters.
În buletinul său lunar, C3S a mai precizat că perioada aprilie 2023 – martie 2024 a fost cea mai caldă perioadă de douăsprezece luni înregistrată la nivel mondial, temperatura medie globală fiind cu 1,58 grade Celsius peste temperatura mediană din perioada preindustrială (1850-1900).
„Această tendință pe termen lung, cu recorduri excepționale, este cea care ne îngrijorează foarte mult”, a declarat pentru Reuters directorul adjunct al C3S, Samantha Burgess.
„Văzând astfel de recorduri, lună de lună, ne arată clar că clima noastră se schimbă, și se schimbă rapid”, a adăugat ea, citată de G4Media.ro.
La Bruxelles demarează cea de-a VIII-a reuniune a Consiliului de Asociere R. Moldova - UE. Autoritățile de la Chișinău vor semna Parteneriatului de Securitate și APĂRARE dintre R. Moldova și UE
METEO // Vremea de încălzește: Ce temperaturi vom avea până la sfârșitul săptămânii, în R. Moldova
Mai puțin de o treime din mierea produsă în R. Moldova pe parcursul anului trecut a fost exportată: Europa și Asia, principalele piețe