22:49:28 20.05.2024
Stiri

Protest de 9 mai la Chișinău „împotriva fascismului, rașismului, șovinismului și a războiului Rusiei contra Ucrainei și a Europei civilizate”: Manifestanții au cerut interzicerea posturilor tv rusești și scoaterea în afara legii a bisericii ruse

Actualitate 10.05.2024 12:43 Vizualizări1917 Autor: Ziarul National
Protest de 9 mai la Chișinău „împotriva fascismului, rașismului, șovinismului și a războiului Rusiei contra Ucrainei și a Europei civilizate”: Manifestanții au cerut interzicerea posturilor tv rusești și scoaterea în afara legii a bisericii ruse


Un grup de persoane, printre care istorici și deputați în primul Parlament al R. Moldova care au votat Declarația de Independență, a protestat joi, 9 mai, în centrul Chișinăului, „împotriva fascismului, rașismului, șovinismului și a războiului Rusiei contra Ucrainei și a Europei civilizate”.

Manifestanții au pus semn de egalitate între fascism și rașism și s-au arătat convinși că imperialismul rusesc reprezintă pericol la adresa spațiului nostru național, cerând, prin intermediul unei rezoluții, acțiuni „eficiente și dure” ale organelor de stat, responsabile de securitatea Republicii Moldova.

De asemenea, protestatarii au solicitat legiferarea urgentă a unui program național de schimbare a atitudinii societății moldovenești față de „neutralitatea fictivă” din Constituție și aderarea neîntârziată a Republicii Moldova la sistemul colectiv de apărare a continentului european, interzicerea televiziunilor rusești, „care propagă direct sau indirect războiul, „lumea rusă” și acțiunile criminale ale Rusiei imperiale”, dar și scoaterea în afara legii a filialei bisericii ruse de pe teritoriul R. Moldova, „filială a serviciilor rusești care face propagandă pentru războiul declanșat de Kremlin”.

Printre solicitările protestatarilor se mai numără demontarea tuturor monumentelor ruso-sovietice, abrogarea tuturor sărbătorilor ruso-sovietice și a manifestărilor șovine, separatiste, militariste și rașiste de sorginte stalinist-putinistă, schimbarea denumirilor de străzi și localități, care amintește de Rusia imperială, dar și eradicarea definitivă a elementelor pe care se bazează „lumea rusă”.







Vedeți mai jos REZOLUȚIA mitingului de protest împotriva fascismului, rașismului, șovinismului și a războiului Rusiei împotriva Ucrainei și a Europei civilizate din 9 mai 2024:

Întruniți la mitingul de protest împotriva fascismului, transpus în ziua de azi în forma rașismului, împotriva războiului criminal al imperialismului rus în Ucraina;

Revoltați de prezența „lumii ruse” și a exponenților ei, care-și afișează deschis atașamentul față de revanșa imperială rusă prin marșuri publice în spiritul ideologiei rașiste, cu afișarea simbolurilor războiului și colonizării;

Conștienți de pericolul existențial pentru spațiul nostru național;

Deranjați de miopia autorităților de a păstra neutralitatea ca mijloc de apărare, de a promova jumătățile de măsură pentru asigurarea securității naționale;

Constatăm:

    1.În pofida desprinderii noastre de Rusia imperială la data de 27 august 1991, aceasta continuă să fie omniprezentă în teritoriul nostru național și azi.

    2.Teritoriul Republicii Moldova este „marcat” de către Rusia imperială cu simbolurile sale – tancuri, monumente ruso-sovietice, denumiri de străzi, panglică bicoloră, promovarea agresivă a sărbătorilor ruso-sovietice etc., etc.

    3.Coloana a cincea, încurajarea și finanțarea separatismului, ațâțarea vrajbei interetnice, utilizarea enclavelor separatiste cu scopul paralizării instituțiilor de stat și a dezmembrării teritoriale, implicarea masivă a bisericii ruse, propaganda deschisă sau camuflată, impunerea limbii ruse în spațiul public, existența televiziunilor rusești în spațiul național – toate se manifestă ca un vârf de lance al Rusiei imperiale, pentru refacerea „lumii ruse”.

    4.Prin instrumentele și marionetele sale, Federația Rusă pregătește terenul să aducă războiul ei imperial pe teritoriul Republicii Moldova.

    5.Securitatea Republicii Moldova e una lipsită de capacități reale de a face față unei invazii militare. În orice clipă putem fi ocupați din nou de către Rusia imperială.

Pornind de la aceste constatări dramatice, cerem:

    1.Acțiuni eficiente și dure ale organelor de stat, responsabile de securitatea Republicii Moldova.

    2.Legiferarea și promovarea urgentă a unui Program Național de schimbare a atitudinii societății moldovenești față de neutralitatea fictivă din Constituție și aderarea neîntârziată a Republicii Moldova la sistemul colectiv de apărare a continentului european.

    3.Interzicerea televiziunilor rusești, care propagă direct sau indirect războiul, „lumea rusă” și acțiunile criminale ale Rusiei imperiale.

    4.Scoaterea în afara legii a filialei bisericii ruse de pe teritoriul R.Moldova, filială a serviciilor rusești care face propagandă pentru războiul declanșat de Kremlin.

    5.Demontarea tuturor monumentelor ruso-sovietice, abrogarea tuturor sărbătorilor ruso-sovietice și a manifestărilor șovine, separatiste, militariste și rașiste de sorginte stalinist-putinistă.

    6.Schimbarea denumirilor de străzi și localități, care amintește de Rusia imperială, eradicarea definitivă a elementelor pe care se bazează „lumea rusă”.

Totodată declarăm:

    1.Reluarea activității și redimensionarea Convenției Euro-Unioniste, în care se regăsesc entități politice și entități civice cu valențe naționale – scopul cărora este integrarea în Uniunea Europeană și în spațiul de securitate euroatlantic prin Unirea R.Moldova cu Patria-Mamă – România!

    2.Convenția Euro-Unionistă va participa la scrutinul prezidențial din acest an și își va axa campania electorală pe obiectivele Declarației de Independență, obiectivece ne permit să revenim în spațiul devenirii noastre, sub umbrela euroatlantică, în spațiul democrațiilor europene.

    3.Convenția Euro-Unionistă va participa la scrutinul parlamentar din 2025 cu un program electoral euro-unionist, obiectivul de bază fiind axat pe Reîntregirea Națională, ca drumul cel mai scurt și sigur de integrare în UE și NATO.

    4.Convenția Euro-Unionistă va propune pentru scrutinul parlamentar viitor o Listă Națională Unică, care va fi aprobată de congresul forțelor Euro-Unioniste în primăvara anului 2025.

Declarația este adoptată unanim de participanții la mitingul de protest din 9 mai 2024








Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
20.05.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Vor circula tancuril...

17.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anatomia unui scanda...

13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md