Vremea le-a dat bătăi de cap drumarilor
Ninsoarea de ieri din centrul și sudul R. Moldova le-a dat bătăi de cap drumarilor. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Transportului și Infrastructurii Drumurilor (MTID), drumarii au intervenit pe parcursul zilei de ieri și în timpul nopții în raioanele de centru și sud ale țării cu 87 de autospeciale și material antiderapant.
Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), pe traseele naționale, au fost distribuite peste o mie de tone de material antiderapant.
Circulația pe traseele naționale se desfășoară normal, în condiții de iarnă.
Pentru lucrări de deszăpezire a drumurilor publice din R. Moldova, Administrația de Stat a Drumurilor a depozitat anul acesta aproape 80 de mii de tone de material antiderapant, volum suficient pentru întregul sezon de iarnă.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor solicită conducătorilor auto să fie atenți la drum, iar în cazul dificultăților majore în trafic să apeleze la linia fierbinte a Administrației de Stat a Drumurilor 74 89 61 pentru a solicita intervenția drumarilor.
Încă un sportiv din R. Moldova a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Sansele republicii noastre de a obține cel puțion o MEDALIE la olimpiadă cresc
Tabloul „Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria” de Elena Bria, expus în premieră în R. Moldova: Opera va putea fi admirată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei până pe 31 august
R. Moldova, cel mai mare exportator de prune în UE: Ce cantitate și la ce preț am vândut aceste fructe în anul trecut