Strategia minimax a guvernării
3081
Punct de sprijin
S-a scris și comentat deja mult despre filmulețul de Oscar cu plecarea lui Drăguțanu și venirea lui Cioclea la BNM. Cu participarea spicherului Candu în rolul principal.
Vom omite discursul noului guvernator, deși obsesia referințelor la Churchill pare oarecum suspectă. Dar s-i dăm omului credit și vom mai avea ocazii să judecăm. Deja după fapte.
Să revenim la citatul anului, rostit de Candu, care l-a inspirat și pe colegul Vasile Gârneț.
„Într-o țară, dacă ar exista o fraudă de 14-15% din Produsul Intern Brut, în acea țară, cu siguranță, multe rele s-ar întâmpla, troleibuzele nu ar merge, magazinele s-ar închide. Dar în Republica Moldova totuși lucrurile au stat altfel și datorită faptului că oameni profesioniști ca cei din Banca Națională și guvernatorul au avut tăria să se impună profesional pentru a avea cele mai bune decizii în final și efectele cât mai minime ca impact pentru economia națională”. Acum chiar aștept ca guvernarea să-l decoreze pe Drăguțanu, după toate câte le-a făcut.
Să facem o scurtă retrospectivă și un mic bilanț al (in)activității BNM:
1. Nu a intervenit (cu câteva excepții) în atacurile raider din sistemul bancar. A intervenit doar la Victoriabank ca să nu permită BERD să devină acționar majoritar (ulterior a permis partenerilor lui Plahotniuc să procure acțiunile) și acum la MAIB și Moldindconbank ca să-l scoată pe Platon din joc.
2. Nu a intervenit în operațiunea de spălare a cca $ 20 miliarde rusești.
3. Nu a intervenit ca să stopeze operațiunile suspecte din cele 3 bănci lichidate.
4. Practic, a monetizat jaful secolului prin injectarea a cca 15 miliarde de lei în cele 3 bănci lichidate și pierderea a cca $ 1 miliard din rezervele valutare.
5. A prăbușit leul cu 34%, aducând populația la o cotă de sărăcie de 90% (conform mai multor sondaje). Băncile, inclusiv BNM, au câștigat miliarde de lei în urma acestei prăbușiri.
6. A depășit dublu ținta inflației de 5%, ajungând la cca 10% în 2015.
7. A majorat rata de bază (ca să stopeze inflația) până la 19,5%, făcând creditul inaccesibil și punând pe butuci economia reală (datele export/import în 2015 – 16%/- 25% confirmă acest fapt).
8. Ne mai jefuiește acum încă o dată, vânzând în grabă activele băncilor lichidate la prețuri de nimic.
Aș putea să continuu, dar cred că e suficient. Ei, ziceți și voi – nu merită omul să fie decorat de regimul de la guvernare după ce l-a slujit cu atâta devotament?! Ei și ce dacă a sărăcit o populație întreagă a unei țări și a pus economia pe butuci? Gașca de la guvernare s-a îmbogățit din aceste afaceri! De aia ne zice Candu că efectele au fost cât mai minime ca impact (chiar perlă, îi dau dreptate dlui Gârneț). Eu aș zice chiar maxime și pozitive. Pentru ei. Acum pe banii furați și scoși în off-shore-uri vor privatiza pe nimic ce a mai rămas. Pentru noi, în schimb, efectele sunt maxime și negative. Vom avea de plătit aceste efecte 25 de ani.
Deci, ei câștigă, noi pierdem. Adică, un joc cu suma zero. Nu cred că gașcă l-a citit pe John von Neumann și e versată în teoria jocurilor. Dar ceea ce face e o veritabilă strategie minimax - stoarce câștigul maxim, iar noi toți pierdem. Ar putea intra în manuale…
06.08.2024
09:03
18.02.2017
16:17
19.10.2016
08:30
13.10.2016
15:50
05.10.2016
10:52
30.09.2016
08:30
23.09.2016
08:30
16.09.2016
08:01
12.09.2016
08:30
27.08.2016
13:13
17.08.2016
17:26
05.08.2016
09:22
30.07.2026
23:03
30.07.2026
23:03
30.07.2026
22:51
30.07.2026
22:45
30.07.2026
22:18
30.07.2026
22:10
30.07.2026
22:02
30.07.2026
22:00
30.07.2026
21:49
30.07.2026
21:30
30.07.2026
21:14
30.07.2026
20:52
30.07.2026
20:12
30.07.2026
19:47
30.07.2026
19:44
30.07.2026
19:43
30.07.2026
19:39
30.07.2026
19:13
30.07.2026
19:11
30.07.2026
18:54
30.07.2026
18:38
30.07.2026
18:34
30.07.2026
18:30
30.07.2026
18:24
30.07.2026
18:21
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
















