06:39:39 26.04.2024
Stiri

VICTIMA căderii rublei! Statul, cuprins de PANICĂ și de „NEBUNIA din decembrie”

Știri 22.12.2014 15:35 Vizualizări1040 Autor: Virginia Nica
VICTIMA căderii rublei! Statul, cuprins de PANICĂ și de „NEBUNIA din decembrie” novostimira.net


Magazine online și site-uri informaționale blocate, achiziții de valută taxate cu 30% și exportatori obligați să convertească valuta străină în valută națională reprezintă măsuri ale puterii de la Minsk întreprinse recent pentru a stăvili efectele căderii rublei asupra stării economice, scrie incont.ro.

Autorităţile din Belarus au blocat, duminică, magazinele online şi site-urile de informaţii, măsură destinată împiedicării unui asalt al populaţiei în bănci şi magazine, în încercarea de a-şi proteja economiile de devalorizarea abruptă a rublei belaruse din cauza prăbuşirii celei ruseşti.

Agenţia privată de presă „BelaPAN”, care gestionează site-urile de informaţii Belapan.by şi Naviny.by, a anunţat că site-urile au fost blocate sâmbătă, fără niciun avertisment. „După toate dovezile, decizia de blocare a adreselor IP nu putea veni decât de la autorităţi, care deţin monopolul în ţară asupra acestora”, a relatat agenţia. Alte site-uri, precum Charter97.by, BelarusPartisan.org, Udf.by, au fost blocate duminică.

Aceste măsuri sunt aplicate de vineri, în timp ce Guvernul a anunţat că achiziţiile de valută vor fi taxate cu 30%, iar exportatorii au primit ordin să-şi convertească jumătate din încasări în moneda locală. „Se pare că autorităţile vor să transforme o mică panică din jurul rublei belaruse într-o panică generală veritabilă”, a scris „BelarusPartisan”, calificând blocajul drept „nebunia din decembrie”.

Guvernul de la Minsk a anunţat un moratoriu asupra creşterii preţurilor pentru bunurile de consum şi a dispus că producătorii locali de aparatură electronică să crească livrările şi să menţină preţurile, cu riscul de a da faliment. Belaruşii au stat la coadă ore în şir pentru a-şi goli conturile bancare şi au devalizat magazinele pentru a-şi proteja economiile, aprovizionandu-se cu aparatură electronică fabricată în străinătate şi cu articole menajere.

Valoarea rublei belaruse s-a redus la aproape jumătate de la începutul acestui an, lovită în plin de prăbuşirea rublei rusești, economia Belarusului fiind puternic dependentă de cea a Rusiei.

Menționăm că experții moldoveni atenționează că și R. Moldova va fi afectată de devalorizarea rublei, precizând că ar urma reducerea remiterilor bănești din Rusia, iar migranții moldoveni ar renunța la posturile de muncă de acolo.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md