03:40:23 27.04.2024
Stiri

UTIL // Cum vor vota cetățenii la alegerile locale: Vor primi buletine de diferite culori și ștampile speciale

Politică 06.05.2015 11:24 Vizualizări2052 Autor: Stela Mihailovici
UTIL // Cum vor vota cetățenii la alegerile locale: Vor primi buletine de diferite culori și ștampile speciale


Pentru alegerile locale din 14 iunie curent vor fi tipărite patru tipuri de buletine de vot de diferite culori, iar textul va fi scris în limba română sau în limba rusă, la solicitarea fiecărui organ electoral.

Cetățenii care locuiesc în sate, orașe și municipiul Comrat vor primi buletine de vot de culoare roză pentru alegerea primarului, iar pentru alegerea consiliilor locale – buletine de culoare gri.

Locuitorii municipiilor Chișinău și Bălți vor primi în secțiile de votare buletine violete cu numele celor care candidează la funcția de primar și buletine de culoare bej pentru alegerea consilierilor locali.

Numele fiecărui candidat la funcția de primar se va înscrie într-un patrulater, în care va fi indicat și anul nașterii persoanei, profesia, locul de muncă și denumirea partidului sau blocului electoral care l-a înaintat sau se va menționa că este candidat independent.

În buletinele de vot pentru alegerea consilierilor va fi tipărită denumirea completă a partidului sau blocului electoral și lista persoanelor propuse, iar în cazul candidaților independenți numele va fi însoțit de anul nașterii, profesia și locul de muncă.

„Este o practică mai veche utilizată și la alegerile locale din 2011, când au fost tipărite buletine de vot de patru culori. Și atunci în dreptul candidatului a fost scris anul nașterii, profesia și locul de muncă a acestuia”, a precizat ofițerul de presă al Comisiei Electorale Centrale, Rodica Sârbu.

Buletinele de vot vor avea o lățime de 150 mm, iar lungimea va fi stabilită în funcție de numărul candidaților înregistrați în cursa electorală în fiecare localitate.

După ridicarea buletinelor de vot, cetățenii vor merge în cabine pentru a-și face alegerea și a aplica ștampila „Votat” în dreptul candidaților. Sunt aceleași ștampile rotunde, utilizate și la alegerile parlamentare din noiembrie 2014. Cele care s-au deteriorate atunci au fost între timp schimbate, precizează Comisia Electorală Centrală.

Și ștampilele de securizare care vor fi aplicate în fișele de însoțire ale buletinelor de identitate ale alegătorilor vor fi similare celor de la alegerile parlamentare, adică dreptunghiulare și de aceleași dimensiuni. Va fi modificat doar textul.

Comisia Electorală Centrală a stabilit că în ziua de 14 iunie se va aplica ştampila specială cu menţiunea „Alegeri locale 14.06.2015”, iar în turul doi al alegerilor - ştampila „Alegeri locale 28.06.2015 Turul II”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md