Un ONG din R. Moldova A AJUTAT peste 600 de copii să revină ÎN FAMILIE
CCF Moldova (Copil, Comunitate, Familie) a marcat 10 ani de activitate printr-o Gală a Generozității, alături de soprana Valentina Naforniță, care este și ambasadoarea organizației. Evenimentul a reunit oameni de afaceri, diplomați, politicieni și societatea civilă. La eveniment au participat și Liliana Palihovici, vicepreședintele Parlamentului, prima doamnă Margareta Timofti, dar și mai mulți miniștri din Guvern. De asemenea, la Gală au fost prezenți și fondatorii Fundației „Hope and Homes for Childern” (HHC) din Marea Britanie. Discursul lui Mark Cook, fondatorul acesteia, a emoționat publicul, prin experiența pe care acesta a împărtășit-o.
Cântăreața Valentina Naforniță a afirmat că este mereu cu gândul la copiii din Republica Moldova. „Dacă vocea mea va ajuta un copil să rămână alături de familie – atunci o voi face și acum, și pe viitor. Susțin cu convingere modelul promovat și implementat de CCF Moldova și HHC de înlocuire treptată a îngrijirii în orfelinate, case de copii și internate cu îngrijirea în familie. Eu sunt aici pentru a face ce pot mai bine, ei (CCF Moldova) cu sprijinul nostru vor face în continuare ce știu mai bine implicând profesionalism și abnegație’’, a declarat Naforniță.
Timp de 10 ani, organizația CCF Moldova a reușit întoarcerea în familii a peste 600 de copii, dezvoltarea a peste 113 servicii de tip familie și instruirea a peste 2 000 de specialiști din domeniu.
Formațiunea clasată pe poziția a treia la alegerile locale va avea proriul candidat la PREZIDENȚIALE și va susține referendumul privind ADERAREA R. Moldova la UE
Maia Sandu, decorată cu PREMIUL „Robert Blum pentru Democrație 2024”. Șefa statului a decis să DONEZE cei 25 000 de euro oferiți de Primăria Leipzig: „Este o dovadă a rezilienței și determinării cetățenilor R. Moldova în calea spre democrație”
Un avion de transport STRATEGIC al Armatei SUA a adus în R. Moldova echipamente medicale și de apărare. Militarii sosiți vor implementa, alături de omologii moldoveni, tactici pentru asigurarea protecției cetățenilor în cazul situațiilor de urgență