17:54:34 27.11.2024
Stiri

Reprezentanții guvernării vor BOICOTA ședințele CSS, dacă Dodon nu-i va permite lui Sturza să participe la acestea: „Se va transforma în CSS al PSRM”

Politică 24.10.2017 20:41 Vizualizări4654 Autor: Ziarul National
Reprezentanții guvernării vor BOICOTA ședințele CSS, dacă Dodon nu-i va permite lui Sturza să participe la acestea: „Se va transforma în CSS al PSRM”


Reprezentanții guvernării sunt determinați să boicoteze ședințele Consiliului Suprem de Securitate (CSS) prezidate de șeful statului Igor Dodon, în cazul în care acesta nu-i va permite noului ministru al Apărării, Eugen Sturza, să participe la acestea. Declarații în acest sens au fost făcute de spicherul Andrian Candu, cel care a semnat decretul de numire a noului ministru al Apărării.

„Ministrul Apărării este din oficiu membru al CSS. Cum ar arăta Consiliul Suprem de Securitate fără ministrul Apărării? Dacă Eugen Sturza nu va fi acceptat de președinte, atunci de la ședințele CSS vor lipsi președintele Parlamentului, premierul, ministrul Afacerilor Interne și reprezentanții altor organe de stat. Va rămâne președintele Dodon și consilierii săi. Astfel, va fi Consiliul Suprem de Securitate al Partidului Socialiștilor din R. Moldova”, a declarat Candu în această seară, în cadrul unei emisiuni televizate la TVC21.

Oficialul a mai adăugat că a avut „sentimente confuze” în funcția de președinte interimar. „Sper foarte mult că astfel de situații nu se vor mai repeta. Președintele Dodon are competențe conform mandatului său. Dar trebuie să se înțeleagă că aceste competențe sunt limitate. Să vedem ce va urma, mai ales că nimeni nu i-a cerut să facă aceste afirmații cu privire la participarea noului ministru al Apărării la ședințele CSS”, a conchis spicherul.

Amintim că președintele Igor Dodon a spus că nu-l va recunoaște pe Sturza în calitate de ministru. „Eu nu voi recunoaște candidatura lor de ministrul al Apărării, el nu va fi inclus în componența CSS. Președintele R. Moldova, în calitate de comandant suprem, nu recunoaște ministrul Apărării și legitimitatea acestuia este la nivel de zero”, a spus anterior Igor Dodon.

De menționat că, până acum, președintele Igor Dodon a convocat două ședinte ale CSS. La prima ședință nu au participat premierul Pavel Filip și spicherul Andrian Candu, deoarece se aflau peste hotare, iar a doua ședință a fost boicotată de cei doi oficiali, inclusiv de reprezentanții structurilor guvernamentale și ale Parlamentului.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md