Acordul de privatizare a Companiei „Air Moldova” va fi ANULAT: „Sunt premise și argumente documentate de a anula acordul de privatizare”
Compania „Air Moldova”, care în octombrie 2018 a fost privatizată de către „Civil Aviation Group” SRL cu 50 de milioane de lei, dar și cu asumarea unor datorii de peste 1,2 miliarde de lei, urmează să revină în proprietatea statului. Declarația a fost făcută astăzi de președintele Igor Dodon, după ședința Consiliului Suprem de Securitate.
Șeful statului a menționat că la ședință a participat și noua conducere a „Air Moldova”, dar și reprezentanții Agenției Proprietăți Publice, instituție care a gestionat semnarea acordului de privatizare.
Citește și: ZdG: „Urmele” lui Șor la Air Moldova
„Vom întreprinde toate măsurile legale pentru ca „Air Moldova” să revină în proprietatea statului. Sunt premise și argumente documentate de a anula acordul de privatizare. În timpul apropiat, statul va iniția o cauză penală în acest sens”, a precizat Igor Dodon.
De asemenea, în cadrul ședinței CSS s-a discutat și despre ilegalitățile care ar fi fost comise în procesul de concesionare către „Avia Invest” a Aeroportului Internațional Chișinău.
„După cum știți, statul a inițiat rezilierea acordului de concesionare. De ce? Pe motiv că de la inițierea concursului și până la semnarea acordului de concesionare au fost încălcări ale legislației. Acest lucru este constatat de către Guvern și Comisia parlamentară specială, care va veni cu un raport detaliat despre privatizarea „Air Moldova” și concesionarea AIC”, a adăugat președintele, fără a oferi și alte detalii.
Amintim că noul proprietar al „AIR Moldova” este „Civil Aviation Group” SRL, 51% dintre acțiunile căruia aparțin lui Andrei Ianovici și Serghei Melnik, doi cetățeni ai R. Moldova, și celelalte 49% - companiei din România „Blue Air”.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski