09:45:06 27.04.2024
Stiri

Fostul adjunct al lui Stoianoglo, noul ȘEF al Inspecției Procurorilor. Mircea Roșioru, pus în dificultate de un membru al CSP, care l-a întrebat de ce a RENUNȚAT la învinuirile în privința fugarului Veaceslav Platon

Actualitate 28.03.2024 13:41 Vizualizări1494 Autor: Vitalie Hadei
Fostul adjunct al lui Stoianoglo, noul ȘEF al Inspecției Procurorilor. Mircea Roșioru, pus în dificultate de un membru al CSP, care l-a întrebat de ce a RENUNȚAT la învinuirile în privința fugarului Veaceslav Platon


Fostul procuror general adjunct, Mircea Roșioru, a fost desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) în calitate de șef al Inspecției Procurorilor. Potrivit deciziei CSP aprobate astăzi, Mircea Roșioru a promovat concursul și a acumulat, în cadrul probelor, 8,7 puncte. Contracandidatul său, Artur Reguș, a acumulat mai puțin - 7,9 puncte.

Înainte de a fi luată decizia, fostul adjunct al lui Alexandr Stoianoglo a fost întrebat de membrul CSP, Andrei Cebotari, de ce a renunțat la învinuirile în privința controversatului Veaceslav Platon, deși ultimul avea statut de condamnat în acea perioadă.

„Când ați candidat la funcția de inspector la Inspecția Procurorilor, v-am întrebat despre acea cauză penală pornită pe numele dvs. Este vorba despre faptul că ați renunțat la învinuirile în privința cetățeanului Veaceslav Platon. Unul dintre argumente dvs. a fost așa prevede legislația și procedural totul a fost ok. Dar, în conformitate cu art. 320, al. 5 din Codul de procedură penală, când e vorba de un condamnat, nu se poate de renunțat la învinuire. Cetățeanul Platon avea la acea etapă statutul de condamnat și nu inculpat. Considerați și în continuare că ați luat atunci o decizie corectă și legală de a renunța la învinuire? Dacă ați fi astăzi în aceeași situație ca atunci, ce decizia ați fi luat?”, l-a întrebat Cebotari pe Roșioru.

Mia mult, Andrei Cebotari a solicitat ca Roșioru să răspundă la aceste întrebări, fără a oferi detalii din cauza penală, în ședință publică.

De partea cealaltă, Mircea Roșiorul i-a solicitat președintelui CSP, Dumitru Obadă, ca răspunsul să fie oferit în ședință închisă.

Ministra Justiției, Veronica-Mihailov Moraru, a intervenit, menționând că e vorba de un concurs și trebuie asigurată transparența: „Care ar fi riscurile, dacă veți oferi răspuns la aceste întrebări într-o ședință deschisă. Noi trebuie să înțelegem asta”.

Mircea Roșioru a explicat că nu a văzut actele ale persoanelor care figurează în dosar. „Cunosc doar ordonanța mea de bănuit. Și ea, în mare parte, este bazată pe această interpretare. Opinia mea este că, o dată întemeiată, inclusiv pe această interpretare, ciupește puțin din fondul cauzei”, încercat să se disculpe Roșioru.

Ulterior, majoritatea membrilor CSP au decis ca Mircea Roșioru să ofere un răspuns mai complex în ședință închisă.

Inspecția Procurorilor este un organ din subordinea CSP, care este constituit din nouă inspectori și dispune de autonomie funcțională. Durata mandatului de inspector este de șase ani. Inspectorul poate fi numit doar pentru un singur mandat. În funcția de inspector nu pot fi numiți procurori în funcție. Inspecția Procurorilor este condusă de către un inspector-şef, numit prin concursul organizat de CSP. În lipsa inspectorului-șef sau în cazul imposibilității exercitării de către acesta a atribuțiilor, CSP desemnează un inspector care asigură interimatul funcției de inspector-șef.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md