11:04:11 27.04.2024
Stiri

TOP NAȚIONAL 2014 // POLIȚISTUL anului

Social 06.01.2015 10:02 Vizualizări8248 Autor: Ziarul National
TOP NAȚIONAL 2014 // POLIȚISTUL anului


A refuzat mită de zeci de mii de lei, a salvat o tânără care ar fi putut fi violată și a intervenit în zeci de incidente care i-au pus viața în pericol. Nu s-a gândit atunci la el și la familie, dar la faptul cum ar putea să salveze viețile de oameni aflate în primejdie. Vorbim despre inspectorul de patrulare din municipiul Chișinău Vitalie Guzun.

,,Uneori, viața unui om poate fi decisă în câteva secunde. Trebuie să simți infractorul și să știi să previi ce urmează acesta să facă”, ne spune secretul succesului său inspectorul de patrulare.

Vitalie Guzun și soția acestuia, care de altfel este și ea polițist, au salvat o tânără de la un posibil viol. ,,Era în jurul orei 17.00. Noi cu soția patrulam în sectorul Râșcani al capitalei. La un moment dat, am observat cum un tânăr, practic în mijloc de stradă, rupea hainele de pe o tânără și intenționa să o violeze. Erau trei bărbați la număr. Când a văzut că intervenim, cel care o dezbrăca a fugit. Eu m-am pornit după el, iar soția i-a ținut pe ceilalți trei, blocați sub amenințarea spray-ului lacrimogen, până a venit o altă echipă de polițiști”, își amintește polițistul.

Acum câteva luni, Vitalie Guzun a fost omul legii care a refuzat mită de 15 mii de lei de la un bărbat reținut pentru droguri. ,,Nu este singura mită refuzată de mine. Mai în glumă, colegii mei chiar au calculat sumele de bani care urma să le primesc drept mită și se ridică la câteva zeci de mii de lei. Îmi puteam soluționa problema cu datoriile pe care le am”, ne spune zâmbind inspectorul de patrulare.

Tot el a fost cel care a salvat o șoferiță de un infractor periculos. ,,În timp ce șoferița s-a oprit la un semafor, infractorul a urcat forțat în mașină și i-a indicat femeii încotro să meargă. Așa a vrut Dumnezeu ca la strada următoare să apar eu, în timp ce patrulam, în întâmpinarea mașinii femeii. Practic, din mers, aceasta a ieșit din mașină și a cerut ajutor. Din fericire, am reușit să prindem infractorul, dar încă așa o femeie speriată și stresată ca aceea nu am văzut în viața mea”, mărturisește polițistul.

Acestea nu sunt singurele intervenții reușite ale polițistului. Din toate poți ieși cu capul sus, dacă îți îndeplinești conștiincios meseria și dai dovadă de profesionalism, conchide inspectorul de patrulare Vitalie Guzun.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md