21:17:52 26.04.2024
Stiri

Suma ENORMĂ oferită de UE pentru ca moldovenii să economisească energie! Rata de absorbție a fost de 90%

Economie 01.04.2015 15:27 Vizualizări1431 Autor: Virginia Nica
Suma ENORMĂ oferită de UE pentru ca moldovenii să economisească energie! Rata de absorbție a fost de 90% www.ecowatt.md


Uniunea Europeană a oferit, în ultimii trei ani, pentru eficientizare energetică 40 de milioane de euro, R. Moldova înregistrând una dintre cele mai mari rate de absorbție a acestor fonduri - 90%.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, proiectul Uniunii Europene „Asistență tehnică pentru implementarea Programului de Susținere a Politicilor Sectoriale – Asistență pentru reforma sectorului energetic” (AT-PSPS Energie) s-a încheiat ieri.

În cadrul evenimentului, viceministrul Economiei, Tudor Copaci, a declarat că suportul UE a oferit R. Moldova posibilitatea de a dezvolta un mediu mai eficient din punct de vedere energetic și de a moderniza întregul sistem energetic.

„Mai mult, realizarea acestor reforme politice a fost legată de suportul financiar pentru bugetul de stat, acordat în formă de grant de UE, în mărime de 40 de milioane de euro. Cu asistența proiectului UE, R. Moldova a realizat aproape toate obiectivele politice convenite în cadrul Programului și a reușit să primească 90% din fondurile maximum disponibile, aceasta fiind una dintre cele mai înalte rate de absorbție a bugetelor alocate de UE în cadrul programelor similare la nivel internațional”, a precizat Copaci.

Potrivit lui George Georgocostas, liderul echipei AT-PSPS Energie, scopul principal al specialiștilor a fost de a stabili bazele legale necesare pentru reformele din sectorul energetic, precum și de a dezvolta instituții, cum ar fi Fondul pentru Eficiență Energetică.

„Provocarea pentru viitor este implementarea acestor reforme în practică. Experiența țărilor UE arată că este o sarcină foarte dificilă, solicitantă și consumatoare de timp. Este un efort comun, în care fiecare își are propriile responsabilități. În primul rând, conducerea politică a țării trebuie să demonstreze voința ei politică adevărată”, a specificat George Georgocostas.

Comisia Europeană a extins finanțarea programului, alocând pentru anul curent încă zece milioane de euro pentru construcția gazoductului Ungheni-Chișinău.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md