22:01:59 19.05.2024
Stiri

SUA vor alegeri LIBERE și CORECTE în R. Moldova. Leancă: „Ne-ați ajutat să însușim regulile democrației”

Politică 16.10.2014 10:10 Vizualizări1034 Autor: Ziarul National
SUA vor alegeri LIBERE și CORECTE în R. Moldova. Leancă: „Ne-ați ajutat să însușim regulile democrației” gov.md


Vicepreședintele american, Joe Biden, încurajează autorităţile Republicii Moldova să continue eforturile de transformare a instituţiilor statului şi a societăţii și își exprimă speranța că alegerile parlamentare din R. Moldova vor fi libere și corecte.

Joe Biden i-a transmis acest mesaj premierului Iurie Leancă în cadrul unei convorbiri telefonice pe care cei doi oficiali au purtat-o ieri-seară.

Printre subiectele abordate de Biden și Leancă s-au numărat dialogul strategic bilateral, alegerile din 30 noiembrie 2014 şi provocările regionale, transmite Serviciul de presă al Guvernului.

„Washingtonul ne-a ajutat permanent, prin numeroase programe oferite tinerilor și profesioniștilor de diferit nivel și din diferite arii de activitate, să însușim regulile democrației și să edificăm statul de drept. La fel, am beneficiat de sprijinul SUA în soluționarea problemelor economice, sociale și de infrastructură din Moldova, inclusiv proiecte naționale de amploare, precum cele de reparație a drumurilor sau de asigurare cu echipament modern a instituțiilor de stat”, i-a spus Iurie Leancă lui Biden.

Premierul de la Chișinău a ținut să-l informeze pe Joe Biden că astăzi va fi inaugurat drumul Sărăteni-Soroca, cu o lungime de 93 de kilometri și care a fost reconstruit în cadrul Programului Compact, realizat grație contribuției poporului american, în valoare de 262 de milioane de dolari, dintre care 100 de milioane au fost alocate pentru reabilitarea acestui drum.

Iurie Leancă i-a mai spus oficialului american că este sigur de faptul că, la alegerile din 30 noiembrie curent, Moldova va opta, în continuare, pentru vectorul european de dezvoltare, singurul care și-a demonstrat eficacitatea în asigurarea statului de drept și a prosperității țărilor care l-au adoptat.

Iurie Leancă şi Joe Biden s-au văzut ultima dată pe 3 martie curent, la Washington, în cadrul unei întrevederi la care s-a alăturat şi preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama.


Stiri relevante
19.05.2024 10:33 687 Matrioșka din cutia chinezească

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
17.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anatomia unui scanda...

13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md