Socialiștii spun că „vor găsi” 20 de MILIOANE de lei pentru organizarea referendumului prin care să fie DEMIS Dorin Chirtoacă
Reprezentanții Grupului de inițiativă pentru organizarea referendumului privind demiterea primarului general al Chișinău, Dorin Chirtoacă, au strâns 77 de mii de semnături în acest sens, iar astăzi le-au adus la Judecătoria sectorului Buiucani. Socialistul Vlad Bătrâncea este convins că magistrații vor da undă verde referendumului, iar în septembrie-octombrie locuitorii capitalei vor fi chemați la urne.
„Grupul de inițiativă a colectat peste 90 de mii de semnături ale locuitorilor capitalei care-l vor demis pe Dorin Chirtoacă. Din cauza că unii primari din suburbiile capitalei nu au avizat listele cu semnături, astăzi am depus la Judecătoria Buiucani 77 de mii, din minimumul necesar de 64 de mii. Astfel, în toamna aceasta, în septembrie – octombrie, urmează să aibă loc referendumul de demitere a primarului general. Vom întreprinde toate acțiunile ca să ne atingem acest scop”, a spus Bătrâncea.
Întrebat dacă nu e prea costisitor acest referendum, mai ales că deja Dorin Chirtoacă este cercetat penal în dosarul parcărilor cu plată, deputatul socialist a îndemnat jurnaliștii să nu sperie lumea.
„Nu trebuie de speriat cetățenii că acest referendum va costa 10-20 de milioane de lei. Vedeți cum a ajuns acest oraș? Vom găsi noi bani pentru referendum. Această capitală merită să aibă un primar general care să asigure o activitate normală și legală. Vă spun că acest referendum are rost, deoarece locuitorii capitalei vor demiterea acestui iresponsabil. Pe noi nu ne interesează reglările de conturi între PD și PL”, a punctat Bătrâncea.
Conform procedurii, Judecătoria Buiucani urmează să examineze semnăturile colectate timp de 15 zile, iar ulterior va fi emisă o hotărâre dacă va fi organizat sau nu referendumul de demitere a primarului general.
Formațiunea clasată pe poziția a treia la alegerile locale va avea proriul candidat la PREZIDENȚIALE și va susține referendumul privind ADERAREA R. Moldova la UE
Maia Sandu, decorată cu PREMIUL „Robert Blum pentru Democrație 2024”. Șefa statului a decis să DONEZE cei 25 000 de euro oferiți de Primăria Leipzig: „Este o dovadă a rezilienței și determinării cetățenilor R. Moldova în calea spre democrație”
Un avion de transport STRATEGIC al Armatei SUA a adus în R. Moldova echipamente medicale și de apărare. Militarii sosiți vor implementa, alături de omologii moldoveni, tactici pentru asigurarea protecției cetățenilor în cazul situațiilor de urgență