07:34:05 01.05.2024
Stiri

Scrisoare deschisă, adresată Consiliului Municipal al Primăriei Chișinău: „Nu Doga, dar Armstrong”

Social 20.01.2016 08:01 Vizualizări1496 Autor: Ziarul National
Scrisoare deschisă, adresată Consiliului Municipal al Primăriei Chișinău: „Nu Doga, dar Armstrong” diez.md


Stimate dle primar!

Stimați membri ai Consiliului Municipal Chișinău

Nu demult Consiliul Municipal a decis redenumirea primei străzi pietonale din Chișinău din „Al. Diordița” în „E. Doga”. Salutară decizie, dar cam nepotrivită, după părerea mea. Prin intermediul acestei scrisori deschise, voi încerca să vă conving de necesitatea revocării acestei decizii negândite.

La 03.06.2014, am adresat Consiliului Municipal Chișinău un demers (Nr. G-4940/14), dar am rămas doar cu scrisul. În acest demers, propuneam ca strada pietonală să poarte numele primului pământean care, cu jumătate de secol în urmă, a pășit temerar pe suprafața Lunii - Neil Armstrong (1930-2012).

    1. Oare nu ar fi potrivit ca strada cu pricina să poarte numele acestui mare om, fiu al tuturor națiunilor de pe Pământ, deci, implicit și al națiunii noastre?

    2. Oare chiar Domniile Voastre v-ați pomenit a fi victima unui atare rateu al memoriei, încât să uitați că, în vara anului 1969, acest mare bărbat a anunțat în fața ecranelor TV întreaga planetă, care, cu respirația întretăiată, a fost parte a misiunii spațiale „Apollo-11” începând cu decolarea, continuând cu cei 300 000 de kilometri parcurși către Lună, renumita aselenizare cu cele ce au însemnat aceasta – decolarea, drumul „spre casă” și, în fine, aterizarea în apele Oceanului Pacific?

    3. Oare nu poate fi considerat N. Armstrong ca fiind „Cel mai mare pieton de pe Terra din toate timpurile” și, evident, prima pietonală din Chișinău să-i poarte numele?

    4. Oare nu merită N. Armstrong, pentru curajul său, să fie onorat și omagiat de întreaga civilizație, inclusiv în Republica Moldova, dacă ne considerăm parte a lumii civilizate?

    5. Oare nu este N. Armstrong o personalitate de anvergură mondială, care ar putea fi un foarte bun exemplu pentru tineretul nostru? Între paranteze dacă ar fi să spunem, tinerii noștri nici nu prea știu de el și nici de fapta sa de eroism incomensurabil. Și aceasta, din cauza nepăsării celor mari și tari de la noi.

    6. În fine, oare acest gest – omagierea lui Neil Armstrong – nu ar manifesta și recunoștința noastră față de poporul SUA, de la care nu pregetăm să beneficiem de ajutoare financiare, granturi, consultanță etc. (doar recentul Program „Millenium” cât face) fără a spune un banal „mulțumesc”?...

Acum să revenim la încercarea de a imortaliza numele maestrului E. Doga, în timp ce Domnia Sa este (și să tot fie) în viață… Să-i dea Domnul ani mulți, prodigioși și energie ca să creeze până la adânci bătrâneți! Asta ne-o dorim și i-o dorim și Domniei Sale. Este o personalitate notorie și merită toată aprecierea și admirația lumii artelor, și nu numai.

Dar în toată lumea există o tradiție – înveșnicirea persoanelor ilustre prin monumente, prin denumiri de străzi, piețe, localități, instituții se face după trecerea lor din viață. Și pentru asta este un motiv foarte convingător – nu se poate ști care vor fi mai departe soarta, faptele, atitudinile și luările de poziție ale persoanei respective. În acest context, pare a fi prea destul faptul că întreg mapamondul ne savurează deja în „Cartea Recordurilor Hoției”. Oare chiar suntem condamnați patologic să ne pomenim într-o altă carte a recordurilor, cea a „botezătorilor certați cu bunul-simț”?...

Pe strada, care se vrea a fi Neil Armstrong, s-ar încadra de minune și un monument în mărime naturală al marelui astronaut. Cu inscripționarea frazei rostite de el în vara anului 1969, după aselenizare: „Un pas mic pentru un om – un pas uriaș pentru omenire…”.

Astfel, vom face și noi un pas semnificativ spre cultura europeană autentică, spre stima din partea lumii civilizate.

Faceți un mic efort și închipuiți-vă ce efect ar avea acest gest! Mai ales în contextul când în oraș există străzile Iu. Gagarin, L. Kaczynski, V. Dokuceaev, M. Lermontov, A. Pușkin, L. Tolstoi, M. Lomonosov, N. Pirogov, Avicena, numele a patru ofițeri ruși, eroi ai Uniunii Sovietice, sunt purtate de străzi din sectorul Râșcani.

Mi-aș dori ca această scrisoare să ajungă și la maestrul E. Doga. L-aș îndemna pe Domnia Sa să influențeze funcționarii de la primărie pe marginea celor expuse mai sus. Ar fi de prisos să mai adaug că imaginea Domniei Sale ar avea prea mult de câștigat în urma luării de atitudine în sprijinul acestei scrisori și prea mult de pierdut, în cazul acceptării tacite a ceea ce avem deja „pus pe tavă”.

Maestre, cele scrise de mine în această scrisoare nu au sorți de izbândă – sunt menite a fi „doba bătută la urechile surzilor din primărie”. Fără implicarea Domniei Voastre, nimic nu se va urni din loc. Eu vă doresc fără pic de rezervă toată considerația și stima întregii lumi pentru viața Dumneavoastră trăită până acum pentru și prin cultură. Când veți pleca, veți rămâne de fapt pentru totdeauna printre cei ce mai sunt și vor mai veni pe această lume. Acesta este blestemul la care sunteți condamnat – cel de a trăi veșnic prin creația Dumneavoastră (cel puțin, cea de până azi).

…E destul de plăcut să auzi vocea anemică (de parcă ar exersa fonetica vocalelor) și prea longevivă a d-nei crainice în troleibuz: „…urmează stația-strada Eugen Doga”. Și cam atât. Eu, personal, v-aș dori mai mult, maestre. Nu doar denumirea străzii atunci când sunteți în viață și plin de puteri. Denumirile de străzi nu fug nicăieri. Cu siguranță, nu doar o stradă ar trebui să vă poarte numele atunci, după ce veți trece în eternitate.

Simplu de tot (dar altfel) stau lucrurile. Să ne închipuim că Dvs. luați atitudinea de care spuneam și cei osificați din primărie evident cedează, căci nici pe departe nu vă pot sta împotrivă. Ce urmează?... Strada devine Neil Armstrong. Mass-media sare călare pe subiect și se începe mediatizarea la scară națională și internațională. Numele Dvs., stimate maestre, se procesează cu o nouă forță și într-o nouă calitate în cele mai distinse cercuri culturale din lume. Vă sosesc noi și noi răvașe de respect și considerație pentru verticalitatea Dvs. din partea atâtor și atâtor oameni de artă care vă cunosc mai de demult, dar și din partea celor care vă vor descoperi acum personalitatea prin gestul pe care-l veți face. Veți savura cu binemeritată mândrie acest lucru acum, când sunteți în viață și mult timp înainte, până la adânci bătrâneți…

Nu cred că se compară această plenară, meritată trăire de acum și până la sfârșitul vieții cu semi-satisfacția produsă de „sughițul stângaci” al primăriei.

Cu respect, Valerian Gafton,

inginer, SC AFN SRL

Chișinău, 09.01.2016


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md