Şapte răniţi şi opt maşini avariate, în urma unui INCENDIU în parcarea unui parc
Opt vehicule au fost avariate, iar şapte persoane au necesitat îngrijiri medicale în urma intoxicării cu fum, după un incendiu care a izbucnit în parcarea parcului de distracţii Disneyland din oraşul Anaheim, California, au anunţat autorităţile, potrivit The Associated Press.
Şapte angajaţi ai Disney au primit îngrijiri medicale în urma intoxicării cu fum, patru dintre aceştia fiind transportaţi la spital, însă rănile suferite nu le-au pus vieţile în pericol, a declarat sergentul Daron Wyatt din cadrul serviciului de pompieri al oraşului Anaheim.
Autorităţile nu au indicat încă cauza incendiului.
Poliţia din oraşul californian a indicat că patru vehicule au fost distruse, iar alte patru au fost serios avariate în urma incendiului, valoarea pagubelor fiind estimată la aproximativ 180.000 de dolari.
Incendiul a fost stins în aproximativ 30 de minute, însă sute de turişti au fost nevoiţi să aştepte mai multe ore pentru a putea să-şi recupereze maşinile parcate în zona afectată de incendiu.
Sursa: mediafax.ro
Un avion de transport STRATEGIC al Armatei SUA a adus în R. Moldova echipamente medicale și de apărare. Militarii sosiți vor implementa, alături de omologii moldoveni, tactici pentru asigurarea protecției cetățenilor în cazul situațiilor de urgență
VIDEO, FOTO // Secția Chirurgie Nou-Născuți de la IMC, renovată cu suportul A.S.I.C.S., a fost inaugurată: ,,Împreună putem face schimbarea"
Patru candidaţi la funcția de judecător al CSJ, respinşi de Comisia vetting