15:41:30 28.04.2024
Stiri

România are un NOU milionar în dolari. Ce vârstă are și CUM a câștigat banii

Știri 03.03.2017 17:02 Vizualizări2562 Autor: Ziarul National


România are un NOU milionar în dolari. Ce vârstă are și CUM a câștigat banii Sursa: businessmagazin.ro

Digital Chaos, echipa de Dota 2 a românului Aliwi Omar, de naţionalitate siriană, a jucat finala The International 2016, cea mai importantă competiţie de Dota din lume, dar a pierdut. Echipa Wings a reuşit să câştige competiţia şi a obţinut trofeul şi un premiu financiar de 9,1 milioane de dolari. Echipa românului (formată din cinci jucători) a câştigat 3,4 milioane de dolari, ceea ce înseamnă, după un calcul rudimentar, că Omar a obţinut 682.595 de dolari, scrie Business Magazin.

Aliwi Omar s-a născut şi a crescut în România, are 21 de ani şi vorbeşte fluent limba română, engleză şi arabă. Joacă Dota din 2004 şi Dota 2 din 2011. Înainte de competiţie, Omar câştigase peste 393.000 de dolari, ceea ce înseamnă că în urma acestei competiţii câştigurile sale din turnee de Dota ajung la un milion de dolari (1,078,201 potrivit liquipedia, un fel de wikipedia pentru Dota). Astfel, Aliwi devine românul cu cele mai mari câştiguri din eSports şi obţine cea mai bună clasare a unui român în competiţia The International.

The International 2016 a fost cea de-a şasea ediţie a celei mai mari competiţii de DOTA 2 din lume. Turneul a început pe 2 august la Seattle şi s-a încheiat pe 13 august. Fondul de premiere al turneului a ajuns la 20,6 milioane de dolari, iar 19 milioane din cele 20,6 provin din contribuţiile fanilor, care au cheltuit milioane de dolari pe obiecte virtuale, iar 25% din aceşti bani s-au dus către fondul de premiere.

În competiţie participă 16 echipe din întreaga lume şi fiecare dintre echipa va obţine un premiu în bani indiferent de poziţia ocupată. Anul trecut, competiţia a fost câştigată de echipa americană Evil Geniuses, care a obţinut un premiu de 6,6 milioane de dolari.

Dota este un joc online gratuit unde două echipe de câte cinci jucătorii se luptă pe o hartă, iar scopul jocului este distrugerea bazei inamicului. Fiecare jucător controlează un avatar, un erou, cu abilităţi şi caracteristici unice şi fiecare jucător are un rol anume în echipă.

Recent, echipa lui Aliwi Omar a căştigat turneul ESL ONE Genting 2017, fiind primul trofeu câştigat de echipa Digital Chaos.

Premiul în bani a fost de 125.000 de dolari, ceea ce înseamnă că românul a mai adăugat încă 25.000 de dolari averii sale.



Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md