Replici TĂIOASE între Maia Sandu și Maia Laguta. Sandu: „E candidat-căpușă, pusă pentru a-mi fura identitatea”. Laguta: „Să nu mă atingă, pentru că o fac PRAF”
7050
Maia Sandu, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate la funcția de șef al statului, îl acuză pe Vlad Plahotniuc că a implicat în alegerile prezidențiale mai mulți candidați-căpușă, al căror scop este nu de a aduna voturi, ci de a le fura de la alți candidați, astfel încât să îi poată avantaja pe cei pe care mizează guvernarea.
Fosta ministră a Educației afirmă că acest lucru a devenit vizibil, inclusiv la ședința de ieri a Comisiei Electorale Centrale, în cadrul căreia au fost examinate listele de semnături ale ultimilor patru candidați înregistrați în cursă.
„Atunci când și-au dat seama că semnăturile adunate de acești candidați sunt la limită și ar putea să nu ajungă, membrii CEC au sistat procesul de verificare. Noi avem probe că procesul de colectare a semnăturilor pentru acești candidați a continuat și după termenele-limită, pentru că guvernarea nu a reușit să adune semnături pentru a-i înregistra”, a acuzat Maia Sandu astăzi, într-o conferință de presă.
Cele mai multe critici politiciana le-a avut față de Maia Laguta, pe care o acuză că ar fi fost „plasată” în această campanie electorală pentru a-i fura identitatea.
„Această guvernare ticăloasă în hoția ei se dovedește și lașă. Neputând să se lupte singuri, au decis să îmi fure identitatea. Tocmai de aceasta a fost plasată Maia Laguta. La ședința de ieri a CEC, au fost depistate lucruri grave în privința listelor prezentate de Laguta. Printre acestea au fost găsite și liste cu semnături în susținerea lui Roman Mihăeș. Asta demonstrează că aceiași oameni au colectat semnături pentru ambii. De asemenea, au fost depistate liste goale, ștampilate de primărie, ceea ce este contrar legii. Primarii pot ștampila listele abia după ce verifică semnăturile de pe ele. În loc să ia atitudine față de aceste abateri, CEC doar a constatat existența lor. Acest lucru ridică mari semne de întrebare referitoare la credibilitatea instituției și capacitatea ei de asigura desfășurarea unor alegeri libere și corecte”, a declarat Maia Sandu în cadrul conferinței de presă.
În replică, Maia Laguta afirmă că nu știe cum au putut să se rătăcească listele lui Mihăeș printre cele prezentate de ea și nici de unde s-au luat liste goale ștampilate de primării.
„Eu bănuiesc că asta s-a făcut intenționat pentru a mă ponegri. Eu alte explicații nu am. Noi am avut un grup mare pentru colectarea semnăturilor. Am avut parte de implicarea cetățenilor. Pe mine lumea mă cunoaște. Eu numai ies și lumea începe să se adune în jurul meu. Eu am colectat semnături și în 2005 și în tot acest timp am făcut analize cum și ce să schimb ca să pot aduna mai rapid semnături”, a declarat Laguta pentru Ziarul NAȚIONAL.
Întrebată despre acuzațiile potrivit cărora i-ar fi furat identitatea Maiei Sandu, Laguta și-a ieșit din fire. „Să-i transmiteți Maiei Sandu să nu mă atingă, că o fac praf. Ea să spună ce bine i-a făcut poporului. A fost făcută ministră de Plahotniuc și Filat. Eu însă am avut multe propuneri și de ministră a Muncii, și de viceprimar și le-am refuzat. Nu pot să vă spun cine mi-a făcut aceste propuneri. Pe Plahotniuc nu îl cunosc, dar aș vrea să îl cunosc, pentru că am ce să îi reproșez”, a spus candidata, cunoscută pentru potestele scandaloase organizate împotriva primarului Dorin Chirtoacă.
Responsabilii de la CEC au declarat că vor face publică în curând o reacție oficială față de acuzațiile lansate de Maia Sandu.
26.05.2026
14:00
5807
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
09.05.2026
13:51
8944
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
21.04.2026
15:38
14665
Dodon anunță SFÂRȘITUL lui Ion Ceban și MAN-ului său: „Partidul său e creat doar în baza resursei administrative din Chișinău… 80% din membrii partidului pleacă. În 2024 l-am rugat să candideze la prezidențiale”
12.03.2026
11:36
16981
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
13904
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
15581
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
11318
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
15313
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
15489
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
19203
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
18.06.2026
13:26
44
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
92
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
70
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
184
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
360
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
309
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
569
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
614
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
575
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
671
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
710
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
667
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
708
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
776
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
736
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
598
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
717
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
676
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
842
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
715
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
723
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
645
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
856
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
787
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
962
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.42
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














