19:10:58 21.05.2024
Stiri

Procurorilor NU le place filmul despre 7 aprilie? Ce sisizare a depus adjunctul procurorului general

Social 12.08.2016 12:00 Vizualizări10093 Autor: Ziarul National
Procurorilor NU le place filmul despre 7 aprilie? Ce sisizare a depus adjunctul procurorului general


Consiliul Coordonator al Audiovizualului a examinat, astăzi, sesizarea depusă de adjunctul procurorului general, Iurie Garaba, via Agenția de Stat pentru Protecția Moralității, cu referire la difuzarea de către „TVR Moldova”, la 9 aprilie curent, a filmului „Ce lume minunată”, în regia lui Anatol Durbală.

Filmul relatează povestea unui tânăr care nu a participat la protestele din 7 aprilie 2009 din Chișinău, dar a fost luat din greșeală de pe stradă și dus la comisariat unde a fost omorât în bătaie.

În opinia procurorului Garaba, filmul „conține scene obscene și dialoguri cu conotație sexuală”, iar Agenția susține că „TVR Moldova” ar fi încălcat prevederile legale cu privire la protecția copiilor de impactul negativ al informației.

Întrucât termenele de prescripție au expirat, CCA nu a putut să-i aplice sancțiuni postului de televiziune care nu a fost de acord cu faptul că ar fi încălcat legislația atunci când a difuzat filmul.

„Într-adevăr, există acele norme (indicate de „TVR Moldova” – n.r.), dar noi avem legislația noastră. Noi nu putem sancționa, pentru că au expirat termenele de prescripție, dar în opinia mea a fost o încălcare”, a declarat Dinu Ciocan, președintele CCA.

În aceeași ședință a CCA, a fost examinată și sesizarea procurorei anticorupție Adriana Bețișor împotriva unei ediții a emsiunii „Ora de ras” de la „Jurnal TV”. Aceasta consideră că a fost „defăimată” în acea emisiune care conținea „scene obscene”.

Direcția de monitorizare din cadrul CCA a analizat emisiunea și a constatat că aceasta nu a încălcat prevederile legale, dar ar fi încălcat Codul deontologic al jurnalistului.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
20.05.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Vor circula tancuril...

17.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anatomia unui scanda...

13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md