VIDEO // PRIMA declarație a lui Filat de când a fost reținut: „Totul e un spectacol. Procurorii nu mai vorbesc de 260 de milioane, ci de un milion”
4297
Magistrații Curții de Apel au decis ca Vlad Filat să rămână în arest pentru 30 de zile, așa cum a dictat Judecătoria sectorului Buiucani duminica trecută.
Avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa, a declarat că va ataca decizia magistraților la CEDO, mai ales că „a fost încălcată prezumția nevinovăției și se face justiție televizată”.
„Nu trebuie ca cineva să facă justiție la televiziune. Există la CEDO cauze câștigate pentru că au fost divulgate presei materiale din dosar. Este sarcina procurorului să facă în așa fel, încât materiale să nu ajungă în presă. Mass-media deja induce ideea că Vlad Filat este vinovat, asta în pofida faptului că urmează ca magistrații să se pronunțe. Noi vom ataca la CEDO decizia Curtii de Apel privind menținerea arestului pentru 30 de zile”, a spus Popa.

De cealaltă parte, procuroarea a Adriana Bețișor s-a plâns că martorii sunt intimidați, iar probele ar fi distruse, fără a oferi exemple în acest sens. „Eu nu fac dezbateri televizate și ofer presei informații care pot fi divulgate”, a replicat aceasta.
Angajații Centrului Național Anticorupție i-au permis lui Vlad Filat să discute două minute cu presa, după pronunțarea verdictului.
Filat a spus că tot ce i se întâmplă este „un show regizat” și că dânsul este interesat ca să fie elucidat furtul din bănci.
„Ceea ce se întâmplă acum este un spectacol cu interes clar politic. Se încearcă să se pună în sarcina mea întreaga responsabilitate pentru ce s-a întâmplat în sistemul bancar. Un obiectiv aparte ține de izolarea mea, pentru a nu putea comunica, pentru a nu putea vorbi cu oamenii. Cetățenii R. Moldova sunt în drept să audă și punctul meu de vedere. Astăzi a fost aprobat arestul pentru 30 de zile. Vreau să știți cu toții că eu mă simt ok. Sunt pregătit moral, fizic, cum vreți, să duc această bătălie până la sfârșit, până se va afla adevărul.
Vreau să vă spun câteva lucruri importante, care reprezintă o diferență enormă între ce s-a vorbit în plenul Parlamentului și ce a înaintat învinuirea astăzi.
Dacă în Parlament se vorbea despre 60 de milioane de dolari și ulterior de 190 de milioane de dolari, deja, fără niciun fel de probă, se vorbește despre un milion de dolari care s-ar fi dat în baza denunțului mincinos al lui Șor și de 80 de milioane de dolari credite pentru niște companii care habar nu am ce sunt și pe cine reprezintă.
Consider că se încalcă prezumpția de nevinovăție, cu scop clar politic și îi rog pe toți cei care vor ca în R. Moldova să existe justiție și stat de drept să nu se lase manipulați și să lupte pentru ca acest lucru să se întâmple în țara noastră.
Voi începe să vorbesc când mi se va oferi această posibilitate. Mamă, tată, vă iubesc! Angela, te iubesc! Copii, vă iubesc!”, a spus Vlad Filat.
Video realitatea.md
13.03.2026
14:29
1017
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
13.03.2026
12:31
1460
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
11.03.2026
15:11
1192
Guvernul extinde până în 2026 facilitățile de rambursare a TVA și pregătește restituirea integrală a accizei la motorina pentru lucrările agricole de primăvară
11.03.2026
14:43
1432
Maia Sandu, apel în Parlamentul Lituaniei: Ajutați Moldova să-și urmeze drumul european, așa cum v-ați urmat voi independența în 1990
11.03.2026
12:42
1433
Maia Sandu cere sprijinul Lituaniei pentru aderarea Moldovei la UE, evocând memoria comună a ocupației sovietice și rezistența în fața Rusiei
10.03.2026
17:51
1362
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
1181
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
2350
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
14:03
1606
SONDAJ // Partidele proruse din R. Moldova, loiale lui Putin, în KNOCKOUT. PAS și-ar asigura MAJORITATEA parlamentară în cazul unor alegeri anticipate. Ce formațiuni ar mai accede în Parlament
10.03.2026
13:37
1142
Maia Sandu îi conferă lui Gitanas Nausėda „Ordinul Republicii” pentru sprijinul acordat Moldovei și parcursului său european
15.03.2026
08:40
211
Horoscopul zilei 15.03.2026
425
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
732
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
595
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
810
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
656
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
803
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
743
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1789
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
694
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
736
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
1064
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
929
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
1009
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
826
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
915
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
791
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
826
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
790
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
923
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
817
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
800
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
881
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
930
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
873
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
Horoscopul zilei 15.03.2026
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














