Plahotniuc afirmă că SUA susțin MODIFICAREA sistemului electoral. Ce spun cei de la PD despre AVIONUL PRIVAT cu care ar fi mers liderul partidului la Washington
Statele Unite ale Americii susțin modificarea sistemului electoral în R. Moldova, deoarece acest lucru nu ar fi perceput ca un element al lipsei democrației. O declarație în acest sens a fost făcută astăzi, după ședința săptămânală a conducerii Partidului Democrat (PD), de către purtătorul de cuvânt al formațiunii, Vitalie Gămurari.
„Liderul PD, Vlad Plahotniuc a făcut o prezentare colegilor din SUA privind situația din R. Moldova. Dânsul a avut întâlniri în cadrul Congresului SUA, dar și la Departamentul de Stat. În cadrul întrevederilor a fost confirmată direcția prooccidentală a R. Moldova. Delegația noastră a primit asigurări de susținere din partea SUA în ceea ce privește continuarea reformelor și democratizării”, a declarat Gămurari.
Acesta a confirmat că s-a discutat pe larg și despre intențiile PD de a modifica sistemul electoral în R. Moldova. „În acest sens, există o susținere foarte clară din partea colegilor din SUA. Și asta din simplul motiv că acolo funcționează sistemul uninominal. Acest subiect nu este perceput în SUA ca fiind un element al lipsei democrației. În acest context, s-a urat succes R. Moldova. S-a mai spus că avem susținerea SUA”, a precizat purtătorul de cuvânt al PD.
Gămurari a fost întrebat dacă este adevărat că Vlad Plahotniuc ar fi plecat în SUA cu un avion privat, închirierea căruia costă mulți bani. „Nu pot să vă spun nimic la această întrebare, deoarece nu a fost abordată în cadrul ședinței. Doar s-a făcut referire la obiectivele și rezultatele vizitei în SUA”.
Sursa citată nu știe nici dacă Vlad Plahotniuc a fost invitat în SUA sau dânsul a cerut să fie primit acolo. „Nu pot să vă spun lucruri pe care nu le cunosc. Știu că e o vizită de lucru, în cadrul căreia au avut loc întâlniri cu reprezentanți ai structurilor de stat din SUA”, s-a limitat să spună Gămurari.
ULTIMA ORĂ // Celulă de CRIZĂ la Guvern, pentru a preveni și gestiona eventualele planuri de destabilizare a R. Moldova. Dorin Recean: „Suntem pregătiți pentru orice scenariu posibil”
Administrația separatistă de la Tiraspol va OPRI CĂLDURA pentru cetățeni începând cu 1 ianuarie 2025, ora 7.00
Planul Chișinăului: Cum va fi asigurată R. Moldova cu energie electrică, dacă centrala din Transnistria va sista livrările către malul stâng, de la 1 ianuarie 2025. „Trebuie să facem un efort ca să tăiem circa 60 MW din vârfurile de consum”