Vectorul asiatic şi partidele proruse sunt, totuşi, neconstituţionale
3559
Prezentul continuu
Săptămâna trecută, precum se ştie, o hotărâre cuminte a Curţii Constituţionale scandaliza oficialităţile de la Moscova. Nimeni altul decât ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a luat atitudine, calificând-o drept „revoltătoare” şi „strigătoare la cer”.
Cu Lavrov băgat la înaintare
La începutul lunii octombrie, instanţa a examinat sesizarea comuniștilor în legătură cu ratificarea Acordului de Asociere dintre R. Moldova și Uniunea Europeană. Magistraţii au dat dreptate majorităţii parlamentare. Ei au considerat ca fiind constituţională legea care aprobă ralierea Chişinăului la UE.
Această decizie galantă şi temeinic argumentată a Curţii Constituţionale se pare că i-a scos din minţi pe unii comentatori proruşi de la Chişinău. Ei s-au isterizat până peste cap, acuzând instanţa că ar fi interzis „vectorul eurasiatic” şi ar fi declarat neconstituţionale, după cum s-a exprimat Lavrov, „toate partidele al căror scop nu este integrarea europeană”.
E de-a dreptul halucinant faptul că un cogeamite şef al diplomaţiei ruse s-a pronunţat pe marginea unui subiect supt din deget. Încă înainte de a ieşi el la rampă, Curtea Constituţională precizase că prin Hotărârea din 9 octombrie 2014 a examinat doar constituţionalitatea unui act – Acordul de Asociere cu UE - fără să se refere la vectorii de politică externă sau la o posibilă aderare la vreo comunitate de state.
Cu alte cuvinte, s-a luat o hotărâre asupra unui act legislativ şi nu asupra integrării în Uniunea Europeană sau în Uniunea Eurasiatică. De unde şi concluzia că toate acuzaţiile la adresa Curţii Constituţionale sunt absurde.
Ne permite oare Constituţia să aderăm la autocraţiile orientale?
Este limpede că am asistat la o vânzoleală propagandistică în care a fost antrenat până şi ministrul rus de Externe. Această mobilizare de forţe la cel mai înalt nivel nu poate fi întâmplătoare. La Moscova se pregăteşte terenul, probabil, pentru a taxa oficialităţile moldovene, ca şi pe cele ucrainene anterior, drept „fasciste” şi „represive”.
Oricât ar părea de paradoxal, dar tocmai acest atac speculativ al Kremlinului asupra Republicii Moldova ne îndreptăţeşte să punem problema legalităţii partidelor filoruse şi a vectorului asiatic. Şi iată de ce. Toată această tevatură scoate în relief o dată în plus caracterul autoritar şi nedemocratic al statului rus.
Ce reprezintă, de fapt, astăzi Uniunea Vamală, sau aşa-zisa Uniune Eurasiatică, pentru care fac lobby Dodon, Şelin sau chiar Voronin? Ambele sunt nişte comunităţi de state cu regimuri prezidenţiale represive.
Şi Rusia, şi Belarus, şi Kazahstan se află sub stăpânirea unor dictaturi personale care nu tolerează libertatea de exprimare şi separaţia puterilor în stat. Potrivit estimărilor internaţionale, în aceste ţări nu există nici alegeri corecte, nici presă liberă, nici justiţie independentă.
Republica Moldova este incompatibilă cu Uniunea Eurasiatică
Încotro ne îndeamnă, deci, să mergem comuniştii, socialiştii şi celelalte grupări proruse? Cu cine să ne asociem? Cu ultimul dictator al Europei Lukaşenko, care de fapt s-a dovedit a fi penultimul, întrucât ultimul e Putin? Cu autocratul Nazarbaiev?
Ar fi constituţional un curs politic favorabil aderării la o comunitate de tiranii orientale? În niciun caz.
Să răsfoim Constituţia. Asocierea cu Uniunea Vamală sau Uniunea Eurasiatică încalcă chiar articolul 1 al Legii Supreme în care scrie negru pe alb că „Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate”.
Clar, nu? Vor fi garantate valorile statului democratic într-o uniune asiatică a autocraţiilor ruso-belaruso-kazahe? Pe dracul.
Potrivit articolului 5 din Constituţie, „Democraţia în Republica Moldova se exercită în condiţiile pluralismului politic, care este incompatibil cu dictatura şi cu totalitarismul”. Scurt şi cuprinzător.
Ce aşteaptă în această situaţie partidele proeuropene şi politicienii cu viziuni democratice? Treziţi-vă! Sezisaţi Curtea! Republica Moldova, ca stat de drept, este incompatibilă cu Uniunea Despoţilor Asiatici.
30.09.2016
10:00
5680
Partidele hibrid în războiul hibrid împotriva Republicii Moldova
23.09.2016
15:16
5459
Eşec existenţial pentru PPDA în Europa
21.09.2016
11:22
5869
Puzzle mortal: Platon, R. Usatîi şi bancherul negru
15.09.2016
14:00
4891
Enigma stenogramei de la şedinţa secretă de Guvern: cui convine publicarea ei?
09.09.2016
13:03
5428
Indispensabilul Plahatniuc
02.09.2016
12:12
4964
Trei mize mari ale alegerilor prezidenţiale
29.08.2016
16:19
6400
Iată dovada că ambasadorul SUA a vorbit de capul lui
28.08.2016
12:30
16268
Ambasadorul SUA la Chișinău: „Moldova nu este România”. Petru Bogatu: „Nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă”
18.08.2016
12:00
5052
Ce trebuie să înţelegem din dezvăluirile lui Gofman
11.08.2016
13:05
6184
E stringentă nevoie de un candidat unionist în alegerile prezidenţiale
03.08.2016
12:38
4761
Spălătorie moldovenească pentru verişorul lui Putin
26.07.2016
12:40
5491
Ce ascunde şi ce anunţă reţinerea lui Platon
23.06.2026
21:00
324
Vremea în Republica Moldova se menține caldă și mai stabilă miercuri, 24.06.2026
23.06.2026
19:52
411
Bruxelles lansează platforma Agendei de Conectivitate Europa-Asia, iar Republica Moldova își consolidează rolul de hub logistic regional
23.06.2026
17:03
459
80 de elevi olimpici din Republica Moldova, premiați la română și istorie cu sprijinul României
23.06.2026
16:59
513
Studenți elvețieni, în vizită la Ministerul Educației pentru a studia modelul moldovenesc de incluziune și relații interetnice
23.06.2026
14:40
481
Maia Sandu, de Ziua Suveranității: avem datoria să apărăm independența și drumul european al Republicii Moldova
23.06.2026
14:10
522
Congresul Național al Memoriei la Chișinău: 80 de ani de la foametea organizată și 85 de ani de la deportările sovietice
23.06.2026
14:05
473
Cod galben de instabilitate atmosferică – 23.06.2026, orele 13-23
23.06.2026
13:26
474
AIPA încheie apelul de compensare a pierderilor din secetă și arșiță pentru 2025: 345 de cereri depuse de agricultori
23.06.2026
13:17
472
Lista centrelor pentru examinarea contestațiilor la bacalaureat și gimnaziu, aprobată de Comisia Națională de Examene
23.06.2026
12:40
508
Programul Strategic al Politicii Agricole 2026–2030 a intrat în vigoare: noi finanțări și măsuri de sprijin pentru fermieri
23.06.2026
11:52
757
Autorul alertelor false cu bombă de la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile
23.06.2026
11:21
437
MEC întărește parteneriatul moldo-ucrainean prin noi programe de formare pentru profesorii de limba ucraineană în școli și licee
23.06.2026
11:08
575
Funcționari ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, distinși cu Diploma de Onoare a Guvernului de Ziua funcționarului public
23.06.2026
10:32
556
Medic anestezist de la Spitalul Raional Comrat, trimis în judecată pentru neglijență care ar fi dus la moartea unui pacient accidentat în stare de ebrietate
23.06.2026
09:46
490
Procurorul General Alexandru Machidon felicită funcționarii publici cu ocazia zilei lor profesionale
23.06.2026
09:23
476
Examen de calificare cu teste unice pentru 1.870 de elevi din colegii și centre de excelență, organizat în 17 centre externe la nivel național
23.06.2026
08:46
550
Horoscopul zilei 23.06.2026
23.06.2026
08:18
593
Sentință așteptată în dosarul foștilor membri ai Comitetului de Creditare al Băncii de Economii, acuzați de prejudicierea băncii cu 3 miliarde de lei
22.06.2026
20:42
661
Marti, 23 iunie 2026: caniculă moderată, cu ploi de vară în nordul Republicii Moldova
22.06.2026
18:39
764
România își împărtășește la Ialoveni experiența în fonduri europene și infrastructură pentru a sprijini aderarea Republicii Moldova la UE
22.06.2026
18:24
969
UE confirmă la Bruxelles viitorul european al Republicii Moldova și accelerează negocierile de aderare
22.06.2026
17:39
749
Maia Sandu, mesaj ferm la Summitul UE – Republica Moldova: viitorul țării este în Uniunea Europeană
22.06.2026
17:36
706
Maia Sandu la Bruxelles: Summit Moldova–UE confirmă că viitorul țării este în Uniunea Europeană
630
Cod galben de caniculă pentru 23.06.2026
Vremea în Republica Moldova se menține caldă și mai stabilă miercuri, 24.06.2026
Bruxelles lansează platforma Agendei de Conectivitate Europa-Asia, iar Republica Moldova își consolidează rolul de hub logistic regional
80 de elevi olimpici din Republica Moldova, premiați la română și istorie cu sprijinul României
Studenți elvețieni, în vizită la Ministerul Educației pentru a studia modelul moldovenesc de incluziune și relații interetnice
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.68
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














