Ungaria înfige cuţitul în spatele Ucrainei
3694
Prezentul continuu
Titlul de mai sus spune doar jumătate de adevăr. În realitate, Budapesta a înfipt cuţitul nu numai în spatele Ucrainei, ci şi al întregii comunităţi euroatalantice.
Dă apă la moară lui Putin
Vineri, la mai puţin de o săptămână după ce a stârnit o dispută diplomatică între Budapesta, Kiev şi Varşovia, Viktor Orban a ieşit la rampă din nou, reluându-şi apelul privind autonomia minorităţii maghiare din vestul Ucrainei. „Statul ungar în ansamblu sprijină cererile de autonomie ale maghiarilor din Transcarpatia”, a declarat el într-un interviu acordat televiziunii publice M1.
Aparent, afirmaţiile sale nu sunt surprinzătoare. Liderul de la Budapesta e un politician teribilist care nu-i la prima declaraţie iredentistă. El a mai cerut în repetate rânduri autonomie pentru maghiarii din Slovacia sau România.
La o privire superficială, premierul ungar doar speculează o anumită conjunctură internaţională pentru a-şi etala retorica naţionalistă. Pentru a-şi mai înscrie în palmares, printr-un discurs radical, nişte dividende electorale.
Numai că Orban nu-i fraier. Prim-ministrul maghiar e conştient de contextul politic pe care îl trăieşte.
Înţelege foarte bine că se pune în poară cu aliaţii europeni. Îşi dă seama că, revendicând drepturi speciale pentru minoritatea ungurească din Transcarpatia în condiţiile în care Ucraina este victima unei intervenţii ruse, el dă apă la moară lui Putin.
Un târg reciproc avantajos
Şi cum Ungaria e membră a Uniunii Europene şi NATO, declaraţiile sale au picat ca un autogol. Vrând-nevrând, Viktor Orban a înscris în poarta euroatlantică, înclinând balanţa în favoarea adversarului.
Putin, precum se ştie, optează pentru federalizarea Ucrainei. SUA şi UE, din contra, condamnă pretenţiile ruşilor, calificându-le ca fiind nişte tertipuri menite să netezească calea spre dezmembrarea ţării.
Pe fundalul acestor controverse, iese la rampă Viktor Orban şi toarnă gaz în foc. Loveşte pe la spate Kievul chiar în momentul când acesta sângerează înjunghiat de Moscova. Ca şi cum l-ai găsi pe vecinul tău prădat, snopit în bătăi şi rănit în curtea casei lui incendiate, iar tu, în loc să-i ajuţi, îi aminteşti că ţi-e dator o sumă de bani.
De unde şi impresia că la mijloc e mai mult decât o coincidenţă de poziţii între Orban şi Putin. Se pare că avem de a face cu o cârdăşie discretă ruso-maghiară. Cu un pact nedeclarat Moscova-Budapesta îndreptat împotriva Ucrainei. Dar şi împotriva frontului comun occidental care încearcă să stăvilească agresiunea Rusiei.
Lucrul acesta este explicabil. Iredentismul maghiar se pliază perfect la ora actuală pe interesul Moscovei de a destabiliza şi a fragmenta Ucraina. Putin are nevoie de Orban şi viceversa.
Revendicarea autonomiei pentru maghiarii din vest justifică într-un fel speculaţiile Kremlinului care insinuează cum că drepturile etnicilor ruşi din est ar fi încălcate de Guvernul central de la Kiev. Afacerea ruso-maghiară este reciproc avantajoasă.
Putin poate spune acum că nu e singurul care vrea federalizarea Ucrainei. Orban îi cântă în strună, creând un tandem cu preşedintele rus.
Ruşii muşcă din est, iar ungurii din vest
În cazul în care Moscova reuşeşte să facă ireversibile procesele centrifugale din Ucraina, premierul maghiar speră, pesemne, să profite de slăbiciunile Kievului şi să muşte din vestul acestei ţări în timp ce Kremlinul îşi va împlânta colţii în est. Această poziţie a Budapestei, oricât de şocantă ar fi, nu-i întâmplătoare.
Orban şi partidul său populist Fidesz, sprijiniţi de nostalgicii după Ungaria Mare, nu-şi ascund euroscepticismul, adoptând de-a lungul ultimilor ani nai multe legi antidemocratice care contravin spiritului european. Totodată, premierul ungur cochetează cu eurasianismul şi s-a apropiat periculos de Putin.
Departe de mine gândul că Viktor Orban a devenit deja un cal troian al Rusiei în UE. Orice s-ar spune, sub comunişti, el a fost disident. Şi pe urmă, nu cred că şeful Guvernului ungar are forţa să desprindă ţara de pe orbita occidentală pentru a o muta pe cea rusească.
Totuşi, radicalismul său doctrinar, oportunismul politic şi neîncrederea în Europa îl transformă într-un fel de Eduard Beneş. Fostul preşedinte ceh în perioada interbelică a căutat să joace la două capete, şi de partea democraţiilor europene, şi de partea Rusiei sovietice, ca până la urmă să fie suprimat de aceasta din urmă.
30.09.2016
10:00
5580
Partidele hibrid în războiul hibrid împotriva Republicii Moldova
23.09.2016
15:16
5359
Eşec existenţial pentru PPDA în Europa
21.09.2016
11:22
5770
Puzzle mortal: Platon, R. Usatîi şi bancherul negru
15.09.2016
14:00
4768
Enigma stenogramei de la şedinţa secretă de Guvern: cui convine publicarea ei?
09.09.2016
13:03
5333
Indispensabilul Plahatniuc
02.09.2016
12:12
4875
Trei mize mari ale alegerilor prezidenţiale
29.08.2016
16:19
6293
Iată dovada că ambasadorul SUA a vorbit de capul lui
28.08.2016
12:30
16158
Ambasadorul SUA la Chișinău: „Moldova nu este România”. Petru Bogatu: „Nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă”
18.08.2016
12:00
4922
Ce trebuie să înţelegem din dezvăluirile lui Gofman
11.08.2016
13:05
6101
E stringentă nevoie de un candidat unionist în alegerile prezidenţiale
03.08.2016
12:38
4663
Spălătorie moldovenească pentru verişorul lui Putin
26.07.2016
12:40
5387
Ce ascunde şi ce anunţă reţinerea lui Platon
22.02.2026
13:48
335
Escalade-ul electric de 9.000 de livre care m-a cucerit în ciuda tuturor defectelor
22.02.2026
12:53
448
Ucraina denunţă „ultimatumurile şi şantajul” Ungariei şi Slovaciei privind oprirea energiei electrice dacă nu reia tranzitul petrolului rusesc
22.02.2026
12:50
361
Aparatul pe care îl lași mereu în priză consumă mai mult decât frigiderul. Cum puteți reduce facturile la electricitate
22.02.2026
12:09
332
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei cu un atac masiv cu rachete și drone
22.02.2026
11:29
458
Noile magazine de aplicații care sparg monopolul Apple în UE și Japonia
22.02.2026
09:51
555
Națiunile arabe denunță declarațiile ambasadorului SUA în Israel, Mike Huckabee, despre „dreptul” Israelului asupra Orientului Mijlociu
22.02.2026
08:24
555
Polițistă ucisă și 14 răniți la Liov, în explozii investigate ca „act terorist”
22.02.2026
07:59
458
Horoscopul zilei 22.02.2026
22.02.2026
06:26
634
Noapte de teroare la Kiev: explozii succesive și atac cu rachete balistice, locuitorii obligați să stea ore întregi în adăposturi
22.02.2026
00:51
784
Sam Altman minimalizează consumul de apă al ChatGPT, dar admite că inteligența artificială cere tot mai multă energie și cere tranziția rapidă la nuclear și regenerabile
811
Elon Musk explică de ce conversația față în față cântărește mai mult decât CV-ul atunci când angajează oameni
22.02.2026
00:07
593
Wikipedia interzice Archive.today după acuzații de atac DDoS și modificare de conținut
21.02.2026
21:31
739
Asasinate pregătite în Ucraina: patru din cinci suspecți reținuți în R. Moldova, plasați în arest preventiv
21.02.2026
20:59
656
Cer mai senin și temperaturi în creștere duminică, 22 februarie 2026
21.02.2026
20:25
626
Gala „Tânărul cercetător” la MEC: elevii premiați pentru promovarea limbilor minorităților naționale în Republica Moldova
21.02.2026
19:59
672
Donald Trump urcă la 15% taxa vamală globală temporară după decizia Curţii Supreme
21.02.2026
19:09
751
Ucrainenii refugiați în Europa, între dorul de casă și imposibilitatea întoarcerii din cauza războiului
21.02.2026
18:57
668
Google avertizează: startupurile „LLM wrapper” și agregatorii de AI riscă să dispară fără inovație reală
21.02.2026
17:39
2578
Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
21.02.2026
14:21
881
Macron face apel la calm înaintea marşurilor pentru activistul de extremă dreapta ucis în Franţa
790
Cătălina Poiană cere reguli clare și respectarea programului de lucru pentru un sistem de sănătate funcțional în public și privat
21.02.2026
12:42
752
Terapia hormonală la menopauză, confirmată ca sigură: studiu pe peste 800.000 de femei nu arată risc crescut de deces
915
Berăriile care folosesc inteligența artificială pentru etichete își revoltă clienții și amenință artiștii locali cu pierderea contractelor
755
OpenAI a blocat contul ChatGPT al suspectului de la Tumbler Ridge cu jumătate de an înainte de masacrul din Canada
21.02.2026
08:38
756
Horoscopul zilei 21.02.2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














