Şi Biserica are nevoie de schimbare
3358
Prezentul continuu
Motto: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce primul cu piatra” (Ioan 8, 7.)
„Că de, te crezi ,,Sfânta Tută”, deşi în realitate ești iapa care te-ai încrucişat exagerat de apocaliptic cu toţi taurii comunali şi cu toţi armăsarii din barurile de noapte, ai făcut pelerinaj prin toţi boscheţii şi te-ai montat cu toţi masculii pervertiţi şi astfel ai rămas cu o frustrare sexuală neîmplinită şi ai început să scrii discursuri moralizatoare!”.
Pătruns de lumea dosnică
Citatul de mai sus nu-i preluat din vreun tabloid amărât sau dintr-o publicaţie pornografică, ci din textul unei feţe bisericeşti care semnează „diacon Octavian Solomon”. Articolul său, inserat pe un site ortodox, pe care îl respect mult, îşi propune să-l apere pe mitropolitul Vladimir de atacurile mass-media. Îi pot înţelege osârdia, nu şi modul în care îşi face treaba.
Autorul propune din capul locului rebotezarea instituţiilor de presă care îl deranjează în ,,Ziarul tras de Zgardă”, şi ,,PROst informatul TV”. Arătându-se supărat pe tentativele de „secularizare a mitropolitilui”, el face băşcălie pe seama pedarastiei şi epilării femeilor, ca să denunţe până la urmă, în stilul teoriei sociale a conspiraţiei, „planul de atac contra Sfintei Noastre Biserici”.
De aici încolo, diaconul îşi ia avânt pentru a face nişte deducţii, punând la respect fără menajamente „curvăsăria asta de modă nouă a democraţiei” care promovează „zoofilia”. Nu este trecută cu vederea guvernarea de la Chişinău care este admonestată pentru „păcatul politic al homosexualităţii” .
Şi implicit, după cum lesne vă puteţi da seama, nu-i cruţată „europenizarea asta democratizată” care „ne transformă ţara într-un ţinut al sodomiei şi perversiunilor”. Diaconul regretă că „ne deschidem cu toată faţa spre lumea largă, dar şi cu tot spatele care rămâne expus din urma noastră. Ni se lărgeşte o diafragmă în fundul ţării noastre, încât ne pătrunde toată lumea dosnică şi cu toţi politicienii ei dosnici”.
Un atac suburban
S-ar mai putea cita din acest text şi alte pasaje care ar fi distractive, dacă nu ar fi penibile. Exagerările, violenţa de limbaj şi beţia de cuvinte aruncate cu o dezinvoltură obscenă sunt descalificante pentru orice om care potriveşte cuvintele, darămite pentru un autor creştin.
Aş avea un sentiment de jenă dacă aş întâlni un astfel de cleric în stradă. Darămite în biserică.
Este de prisos să spun că nicio critică din presă sau dinspre vreo instituţie publică, oricât de nedreaptă ţi-ar părea, nu justifică exprimarea mitocănească. Atare ieşiri necontrolate nu apără pe nimeni. Iar pe mitropolit nici atât.
Din contra. Îi fac numai rău.
Şi subsemnatul deunăzi a atras atenţia într-un comentariu asupra încercărilor de a defăima mitropolitul. Numai că nu presa independentă de la Chişinău îl sapă, ci cercurile din afara ţării care se căznesc de mai mult timp să transforme Biserica Ortodoxă din Moldova (BOM) într-o bâtă a Kremlinului.
Nu aş stărui asupra acestui atac suburban la adresa mass-mediei, dacă ar fi vorba de un caz accidental. Însă recenta decizie antieuropeană a Sinodului dovedeşte că avem de a face cu o lucrătură care, speculând rătăcirile obscurantiste ale unor clerici şi mireni, caută să atragă Mitropolia Chişinăului în jocurile politicianiste ale regimului Putin pentru a demoniza statul de drept, societatea deschisă şi UE.
Se induce ideea mincinoasă cum că Occidentul ar fi fieful decadenţei şi depravării, pe când Orientul, dimpotrivă, ar fi oaza corectitudinii şi dreptei credinţe. La mijloc e o abordare caricaturală a realităţii care sfidează şi faptele, şi bunul-simţ.
Am mai spus-o şi o repet. Nu America sau Europa, ci Rusia este, sub aspectul moralităţii, groapa de gunoi a civilizaţiei. Cartierul rău famat al lumii. Numărul omuciderilor în fosta metropolă sovietică, de exemplu, este de zece ori mai mare decât în Uniunea Europeană.
Ca să nu mai spun că aceşti combatanţi autoproclamaţi ai cruciadei antioccidentale de la noi, văzând paiul din ochiul altuia, refuză să vadă bârna din propriul ochi. Or, societatea moldovenească, pe care trebuie să o păstorească Mitropolia Chişinăului, se situează pe primele locuri în lume în ceea ce priveşte divorţurile, avorturile, fumatul, consumul de alcool, violenţa în familie etc.
Păstorii rătăciţi şi turma derutată
Există, scria Nae Ionescu, un ortodoxism neghiob ai cărui reprezentanţi pretind că ar deţine cheile de la porţile raiului şi, în baza acestui fapt, prin interpretări abuzive ale Scripturilor şi Predaniei, îşi permit să condamne la suferinţele infernului pe oricine este de altă părere. Dacă habotnicii dezgustaţi de libertăţile democraţiei şi Europei vor continua să dea tonul în mitropolia subordonată Moscovei, păstorii ei riscă să-şi piardă turma.
E timpul primenirilor. Sub aspectul administraţiei şi organizării, bisericile se pretează schimbării. Este edificatoare din acest punct de vedere reforma Bisericii Ruse din timpul patriarhului Nikon.
Într-un moment istoric de renovare benefică, s-a constituit formarea bisericilor ortodoxe naţionale în Grecia, Bulgaria, România, Serbia. La ora actuală, se schimbă Biserica Ortodoxă Ucraineană care a demarat procesul de desprindere canonică de Patriarhatul de la Moscova.
Acest exemplu în mod normal ar trebui să fie urmat şi de Mitropolia Chişinăului. Argumente sunt mai multe. Unul dintre ele e că Biserica Neamului Românesc din Basarabia nu mai poate fi filiala unui regim politic străin şi autoritar care, după cum arată conflictul armat din Ucraina, nu ezită să scoată arma şi să ucidă pe oricine nu i se subordonează.
Potrivit aceluiaşi Nae Ionescu, credincioşii se pot împotrivi unui curs sinodal eronat, deoarece ei au măsura adevărului în Sfintele Scripturi, canoane şi tradiţie. Şi cum sub presiunea unor aventurieri în sutane, Mitropolia Chişinăului este pusă astăzi în situaţia de a părăsi rândurile slujitorilor Domnului şi de a intra în cele ale aruncătorilor cu piatra, lucrurile nu mai pot fi lăsate să curgă precum apa la vale.
Ierarhii BOM au greşit şi tot ei trebuie să ispăşească. Clericii şi mirenii au dreptul a o cere şi o vor face. Să ne încredem în Dumnezeu şi totul va fi bine.
30.09.2016
10:00
5580
Partidele hibrid în războiul hibrid împotriva Republicii Moldova
23.09.2016
15:16
5359
Eşec existenţial pentru PPDA în Europa
21.09.2016
11:22
5769
Puzzle mortal: Platon, R. Usatîi şi bancherul negru
15.09.2016
14:00
4768
Enigma stenogramei de la şedinţa secretă de Guvern: cui convine publicarea ei?
09.09.2016
13:03
5333
Indispensabilul Plahatniuc
02.09.2016
12:12
4875
Trei mize mari ale alegerilor prezidenţiale
29.08.2016
16:19
6293
Iată dovada că ambasadorul SUA a vorbit de capul lui
28.08.2016
12:30
16158
Ambasadorul SUA la Chișinău: „Moldova nu este România”. Petru Bogatu: „Nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă”
18.08.2016
12:00
4922
Ce trebuie să înţelegem din dezvăluirile lui Gofman
11.08.2016
13:05
6101
E stringentă nevoie de un candidat unionist în alegerile prezidenţiale
03.08.2016
12:38
4663
Spălătorie moldovenească pentru verişorul lui Putin
26.07.2016
12:40
5387
Ce ascunde şi ce anunţă reţinerea lui Platon
21.02.2026
21:31
51
Asasinate pregătite în Ucraina: patru din cinci suspecți reținuți în R. Moldova, plasați în arest preventiv
21.02.2026
20:59
151
Cer mai senin și temperaturi în creștere duminică, 22 februarie 2026
21.02.2026
20:25
211
Gala „Tânărul cercetător” la MEC: elevii premiați pentru promovarea limbilor minorităților naționale în Republica Moldova
21.02.2026
19:59
284
Donald Trump urcă la 15% taxa vamală globală temporară după decizia Curţii Supreme
21.02.2026
19:09
357
Ucrainenii refugiați în Europa, între dorul de casă și imposibilitatea întoarcerii din cauza războiului
21.02.2026
18:57
309
Google avertizează: startupurile „LLM wrapper” și agregatorii de AI riscă să dispară fără inovație reală
21.02.2026
17:39
1436
ULTIMA ORĂ // Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
21.02.2026
14:21
622
Macron face apel la calm înaintea marşurilor pentru activistul de extremă dreapta ucis în Franţa
540
Cătălina Poiană cere reguli clare și respectarea programului de lucru pentru un sistem de sănătate funcțional în public și privat
21.02.2026
12:42
505
Terapia hormonală la menopauză, confirmată ca sigură: studiu pe peste 800.000 de femei nu arată risc crescut de deces
657
Berăriile care folosesc inteligența artificială pentru etichete își revoltă clienții și amenință artiștii locali cu pierderea contractelor
524
OpenAI a blocat contul ChatGPT al suspectului de la Tumbler Ridge cu jumătate de an înainte de masacrul din Canada
21.02.2026
08:38
578
Horoscopul zilei 21.02.2026
631
Cum au ajuns videoclipurile false cu „declinul urban” din Marea Britanie, generate de AI, să domine rețelele sociale
21.02.2026
03:47
729
Startupul indian Sarvam lansează aplicația de chat Indus AI și intră în lupta cu giganții globali pe piața generativă din India
21.02.2026
00:37
909
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
20.02.2026
23:57
902
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
20.02.2026
22:23
729
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
20.02.2026
20:47
788
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
871
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
1156
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
20.02.2026
19:26
888
Ce se întâmplă în organism când mănânci câteva cuișoare zilnic?
20.02.2026
18:49
856
Inteligența artificială deschide porți pentru cineaștii independenți, dar riscă să transforme filmul într-o artă tot mai solitară
20.02.2026
18:39
751
Lucid Motors concediază 12% din angajați în timp ce accelerează producția SUV‑ului Gravity și intră pe piața robotaxi
20.02.2026
18:32
725
Trump amenință Iranul cu un atac militar limitat dacă nu acceptă un acord cu SUA
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














