Putin: armata rusă va cuceri Kievul în două săptămâni. Dar Chişinăul?

Prezentul continuu

Ziarul italian „La Repubblica” scrie în ediţia sa de luni că Vladimir Putin l-a avertizat, într-o recentă discuţie, pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că, în cazul în care ar intra în Ucraina, trupele regulate ruse ar cuceri Kievul în două săptămâni. Liderul de la Kremlin bravează, dar nu exagerează.

De bună seamă, în actualele condiţii, armata ucraineană nici sub aspect numeric, nici din punctul de vedere al capacităţii de luptă, nu poate face faţă situaţiei. Dacă va fi lăsată de una singură, nu va rezista multă vreme. Echipată şi pregătită prost, aceasta nu are nicio şansă într-o ciocnire cu cea de-a doua armată a lumii.

Potrivit experţilor militari internaţionali, forţele armate ucrainene încorporează în prezent, statistic vorbind, 136 de mii de militari. Dintre aceştia, apţi de luptă sunt cel mult 70 la sută. La ei se mai adaugă Garda Naţională şi încă vreo 15 mii de voluntari.

Mai trebuie de precizat că acest efectiv de circa 100 de mii de persoane este împrăştiat în toată ţara. Şi nici nu-i de mirare. Ucraina este încolţită nu doar în zona Donbasului. Armata urmează să apere teritoriul naţional de o posibilă invazie, de exemplu, dinspre Crimeea, unde unităţile ruse numără nu mai puţin de 25 de mii de soldaţi. Alte trei posibile ţinte de atac sunt Kievul, Harkovul şi sud-vestul ţării dinspre Transnistria, unde armata rusă are sub arme 3 mii de militari, plus încă peste 10 mii de soldaţi ai autoproclamatei republici nistrene.

Aşa fiind, în urma unui atac armat terestru în valuri, sprijinit de tancuri şi aviaţie, armata ucraineană va fi strivită de tăvălugul ofensiv rusesc. Înfrângerile şi replierile ei din ultimele zile spun totul despre forţa de luptă a acesteia.

Un mare război cum n-a văzut Europa

Ministrul ucrainean al Apărării, Valeri Gheletei, a declarat luni pentru agenţia AFP că Ucraina se află în faţa unui „mare război” cu Rusia. Un război, a zis el, cum Europa nu a mai văzut de la al Doilea Război Mondial.

Acest lucru îl simte Obama, care vine de urgenţă în Europa. De asta şi-a dat seama Merkel, care a recunoscut că în Donbas ia proporţii un periculos conflict ruso-ucrainean. Conştient de iminenta ameninţare care se abate asupra lumii libere, NATO anunţă amplasarea de noi baze militare în ţările baltice, Polonia şi România.

Se prefigurează o mare conflagraţie, deoarece Putin nu mai ascunde că are nevoie de un stat satelit în estul Ucrainei care ar compensa pierderea Kievului. Despre proiectul Novorusia noi am scris încă în luna aprilie în Ziarul NAŢIONAL, arătând că, dând toate pe una şi anexând Crimeea, Moscova nu are cum să se oprească la o jumătate de cale.

Rusia a încetat să fie o parte a Europei, consideră preşedintele Germaniei, Joachim Gauck. Mai pe şleau vorbind, Moscova a intrat într-o stare de beligeranţă cu Occidentul. Iar asta este, fiţi atenţi, exact ceea ce îşi doreşte Putin.

Liderul rus înţelege că nu va scăpa basma curată dacă renunţă la Crimeea şi la pretenţiile sale de a subordona Kievul. De aceea, el mizează doar pe cartea unui război victorios, pentru a impune apoi Uniunii Europene şi SUA condiţiile păcii.

Învingătorii nu sunt judecaţi. Asta să fie clar.

Şi cum nici americanii, nici NATO nu se grăbesc să introducă trupe în Ucraina pentru a o ajuta, Putin speră să câştige rapid într-un război fulgerător. În cazul unei ofensive masate a armatei ruse, Kievul într-adevăr ar putea să cadă în două-trei săptămâni.

Zdrobită ca să învingă

Dar asta deloc nu înseamnă şi sfârşitul războiului. Dimpotrivă. El se va declanşa cu adevărat tocmai în momentul în care fragila armată ucraineană se va retrage zdrobită din marile oraşe.

Atuul ucrainenilor sunt trupele de gherilă, întrucât mental sunt pregătite de o rezistenţă armată de durată. De un război de uzură pentru apărarea patriei pe care ei nu au cum să-l piardă niciodată. Mişcarea de voluntari care se extinde pe zi ce trece de la Lvov până la Mariupol vine să confirme o dată în plus acest fapt.

Pe urmă, vestul Ucrainei, cu zonele sale montane şi păduri dese, este un loc perfect pentru grupurile mobile de partizani, fapt demonstrat după cel de-al Doilea Război Mondial, când naţionaliştii ucraineni au rezistat nu mai puţin de 15 ani, umplând oraşele Vinniţa, Ternopol, Lvov, Ujgorod, Truskaveţ şi altele cu sute de cimitire ale armatei roşii.

Cât priveşte regiunile centrale şi chiar cele de sud-est, Cernigov, Poltava, Dnepropetrovsk ş.a., acestea vor deveni un teren de luptă pentru gherilele urbane care, după cum arată experienţa unor state sud-americane, se simt în largul lor în oraşe tocmai când au un spate sigur în munţi şi păduri.

La populaţia pe care o are, Ucraina poate scoate pe poziţiile de foc până la 5-10 milioane de partizani, ceea ce constituie o forţă imposibil de învins. Altceva e că acest scenariu va distruge ţara şi se va solda cu pierderi imense de vieţi omeneşti.

Acesta însă va fi preţul sângeros al victoriei asupra lui Putin. Pentru că Rusia nu va supravieţui rezistenţei ucrainene şi va intra în disoluţie.

Putin îşi dă seama de aceste pericole. El realizează, fireşte, că nu poate cuceri Ucraina doar ocupând-o militar, de aceea nici nu-şi propune asta. Preşedintele rus însă nu va ezita să atace şi să demoleze armata ucraineană pentru a prelua controlul asupra unui teritoriu cât mai vast posibil în sud-est, unde să proclame statul marionetă Novorusia.

Este simptomatic faptul că propaganda rusă, de altfel, a schimbat registrele. De câteva zile încoace, Moscova numeşte căpeteniile separatiste din Doneţk şi Luhansk „lideri ai „Novorusiei”.

Zarurile au fost aruncate

Oricum, zarurile au fost aruncate, iar toate discuţiile despre o posibilă împăcare, despre o formulă a păcii care ar putea fi identificată la negocierile din Minsk sau altundeva, sunt apă de ploaie. Războiul mare deja s-a dezlănţuit, chit că majoritatea se încrâncenează să vadă doar un conflict local.

În această situaţie, Republica Moldova trebuie să se mişte iute. Chişinăul a ratificat în timp util Acordul de Asociere cu UE şi acesta a intrat deja în vigoare.

Dar nu-i destul. Sunt şi alte soluţii de neamânat.

Iată câteva dintre ele pe care le enumer din fuga condeiului: statutul de aliat cu SUA, renunţarea la falsul statut de neutralitate, umbrela NATO şi, nu în ultimul rând, un pact de alianţă militară şi politică cu România. Autorităţile de la Chişinău nu au astăzi o obligaţie mai importantă decât să pună statul la adăpost în faţa războiului din Est care riscă să se abată şi peste noi.